Final Four-ul Euroligii masculine 2023 are loc la sfârșitul acestei săptămâni la Kaunas

La sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 19-21 Mai 2023, la Zalgirio Arena din Kaunas, se desfășoară turneul final al Euroligii masculine – ediția 2022/23. Final Four-ul reunește două echipe din Spania, respectiv câte una din Grecia și Franța.

Se întâmplă în premieră ca Lituania să găzduiască turneul final al Euroligii masculine. Zalgirio Arena este una dintre cele mai moderne arene indoor din Europa, fiind făcută celebră de echipa locală, Zalgiris, printr-un marketing de excepție, precum și de suporterii acestei echipe.

Trei dintre echipele calificate au o bogată experiență în ceea ce privește participarea la Final Four. De altfel, acestea au fost prezente în semifinale și în urmă cu un an: Olympiacos Pireu, Real Madrid și FC Barcelona. Cea de-a 4-a se află în premieră în semifinalele Euroligii, fiind la cel de-al 2-lea sezon în competiție. Este vorba despre AS Monaco.

Partida de deschidere a Final Four-ului opune pe Olympiacos Pireu și AS Monaco. Ambele au avansat la turneul final după 3-2 în playoff. Fiecare a învins pe teren propriu în meci decisiv.

Clasată pe primul loc la încheierea sezonului regulat, obișnuită cu prezența în fazele superioare ale Euroligii, Olympiacos dispune de experiență și pe baza a tot cea ce s-a întâmplat de-a lungul sezonului pornește cu prima șansă. În plus, Oly va avea cei mai fanatici și probabil numeroși suporteri la turneul final după ce echipele din Serbia, Turcia, Israel, Lituania și cealaltă reprezentantă a Greciei au eliminate din cursa pentru trofeu fie în sezonul regulat, fie în playoff. De cealaltă parte, AS Monaco are rol de cenușăreasă la acest eveniment. Se află pentru prima dată la F4-ul Euroligii, după ce a jucat în fazele superioare ale Basketball Champions League și EuroCup pe parcursul sezoanelor anterioare.

Similar celor consemnate în luna Mai 2022, FC Barcelona și Real Madrid se întâlnesc pentru un loc în marea finală. Așadar, un nou El Clasico în F4-ul Euroligii masculine.

Catalanii pornesc cu prima șansă, având un joc colectiv mai organizat și o calitate baschetbalistică superioară. Pe de altă parte, echipa din capitala Spaniei are un moral extraordinar, reușind să revină de la 0-2 în sferturile de finală ale competiției pentru a trece în meci decisiv de Partizan Belgrad. În plus, experiența și pedigree-ul sunt aspecte ce fac din Real un oponent deosebit de periculos chiar dacă o bună parte a componenților echipe sunt în declin.

Meciurile se joacă cu începere de la ora 18:00, respectiv 21:00. Turneul final este disponibil pe platforma Euroleague TV. Cei interesați își pot achiziționa un abonament pentru Final Four în schimbul sumei modice de 1.99 Euro/eveniment – click AICI.

Finala are loc duminică (21.05), tot la Zalgirio Arena.

Foto: Euroleaguebasketball.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.