Moldoveanu joacă în deplasare, Cățe și Olah pe teren propriu în ultimul meci din 2019

Sâmbătă (28.12) sunt programate noi jocuri pentru baschetbaliștii români cu angajamente peste hotare. Este vorba despre etapa a 13-a în primul eșalon al Greciei, respectiv a 15-a în cele două eșaloane ale Spaniei. Vor fi ultimele meciuri în anul 2019 pentru echipele lui Vlad Moldoveanu, Emanuel Cățe și Alex Olah.

Cu începere de la ora 15:45, Peristeri primește vizita lui Ifaistos Limnou, într-un meci contând pentru etapa a 13-a în primul eșalon al Greciei. Este un duel între ocupantele locurilor 3 și 5. Ele sunt despărțite de un singur punct. Peristeri are 8-4 la general, iar echipa la care evoluează Vlad Moldoveanu are 7-5.

La ora 19:00, UCAM Murcia deschide erapa a 15-a din Liga ACB. Echipa la care evoluează Emanuel Cățe primește vizita lui Bilbao Basket. Formația antrenată de Sito Alonso are 4-10 la general și ocupă locul 15, iar bascii au 7-7, situându-se pe poziția a 9-a.

De la ora 20:15, Leche Rio Breogan întâlnește pe Club Ourense Baloncesto. Partida contează pentru etapa a 15-a din LEB Oro. Echipa lui Alex Olah are 9-5 la general și ocupă locul al 4-lea. În schimb, Ourense are 8-6 și se situează pe locul al 8-lea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.