VIDEO. Damian Lillard iese în evidență din nou la final de meci

Damian Lillard a ieșit din nou la rampă sub presiune. El a marcat coșul cu care a adus definitiv în avantaj pe Portland TrailBlazers în fieful lui New Orleans Pelicans. Rezultatul final a fost de 126-124.

Lillard a marcat un coș pe pătrundere și a absorbit contactul în momentul execuției pentru a obține și o aruncare liberă suplimentară, pe care a transformat-o cu 16.5 secunde rămase de jucat. El a ales să atace coșul în dribling în condițiile în care Portland a ales o acțiune ofensivă cu toți jucătorii pe semicerc. Spațiul de trei secunde a rămas gol, astfel încât Damian l-a atacat în dribling pe apărătorul său direct, pe partea opusă blocajului pentru a-l pune în dificultate inclusiv pe omul mare al echipei adverse, nu doar pe apărătorul direct, finalizând acțiunea unu la unu în stil caracteristic. Tabela de marcaj nu s-a mai modificat, Lonzo Ball și Brandon Ingram fiind impreciși la ultima acțiune a lui Pelicans.

Dame a marcat opt din ultimele zece puncte ale lui Portland în acest meci și continuă să fie unul dintre jucătorii cărora le face plăcere să aibă mingea în mână în condiții de presiune și adversitate maxime la finale de meci.

Portland a terminat meciul cu 18 coșuri de trei puncte și peste 51% la aruncările din acțiune. De asemenea, Blazers au avut doar 9 posesii pierdute cu 26 pase decisive. Pelicans au dominat la recuperare (51-31, cu 18-7 la cele ofensive), dar nu au putut obține victoria.

În 38 minute de joc, Damian Lillard a totalizat 43 puncte, cu 14/28 din acțiune și 8/8 la linia de pedeapsă, 16 pase decisive și 4 recuperări cu 4 mingi pierdute și 14 la +/-.

Gary Trent Jr a adăugat 23 puncte. Blazers joacă în continuare fără CJ McCollum, Jusuf Nurkic și Zach Collins. În replică, Zion Williamson a totalizat 36 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive, iar Lonzo Ball a terminat cu 16 puncte, 5 pase decisive, alți patru jucători având peste zece puncte marcate.

Portland ajunge la 18-10 și ocupă locul 4 în Conferința Vest. În schimb, New Orleans a ajuns la 12-16, bilanț ce o plasează pe locul al 12-lea în aceeași conferință din liga profesionistă nord-americană de baschet masculin – ediția 2020/21.

Video: PortlandTrailBlazers (YouTube)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *