U-BT Cluj-Napoca a obținut o victorie importantă în etapa a 5-a din faza a 2-a în FIBA Europe Cup – ediția 2019/20. Ardelenii au depășit pe Tsmoki Minsk, scor 76-74, Patrick Richard marcând coșul victoriei în penultima secundă de joc.
Jocul a fost disputat, cu câteva momente de superioritate din partea oaspeților. Aceștia au avut mai mult inițiativa pe tabela de marcaj, după ce Clujul a condus în primele șapte minute de joc efectiv. Minsk a fost echipa mai agresivă și a obținut mai multe vizita la linia de pedeapsă. Scorul la prima pauză a fost de 19-15 în favoarea oaspeților.
Elevii lui Rostislav Vergun s-au desprins la nouă puncte în debutul secvenței a 2-a. Clujul a reacționat și a redus din deficit, dar a avut dificultăți la linia de pedeapsă. În schimb, U-BT a încercat să se impună la interior, acolo de unde a marcat mai mult și a limitat advrsarul la o singură recuperare ofensivă în primele 20 minute de joc efectiv. Repriza s-a încheiat cu scorul de 41-35 în favoarea lui Tsmoki Minsk.
Minsk a rămas în avantaj pe tabela de marcaj, reușind imediat după pauză să se desprindă la un nou avantaj maxim, de zece puncte pe tabela de marcaj. Clujul nu a cedat, Darko Planinic încercând din răsputeri să readucă echipa gazdă în joc. Gazdele au marcat ultimele șase puncte ale secvenței a 3-a pentru a se apropia la 58-54, cu zece minute înainte de final.
U-BT Cluj-Napoca a reușit un parțial de 16-0 cu care a preluat conducerea și s-a desprins la șase lungimi, dar Tsmoki Minsk a replicat și a egalat la 66 în minutul 35. Egalitatea a persitat până la final. Minsk a avut posesia, a obținut recuperare ofensivă, dar nu a reușit să preia conducerea după ce Pustahvar a egalat la 74. Patrick Richard a finalizat pe tranziție pentru a aduce Clujul în avantaj cu 1.7 secunde înainte de final. Mirkovic a avut ultima aruncare, dar mingea nu a intrat în coș, iar Clujul a obținut victoria la diferență egală cu cea din tur.
Darko Planinic a totalizat 21 puncte, 6 recuperări, Patrick Richard a adăugat 18 puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive, 3 intercepții, iar Donatas Tarolis a terminat cu 13 puncte pentru U-BT. În replică, Rob Lowery a reușit 17 puncte, 6 pase decisive, 3 intercepții pentru Tsmoki.
Este a 2-a victorie consecutivă pentru U-BT în aceste condiții după ce la finele săptămânii precedente a câștigat la București cu Dinamo Știința București. Atunci Kerron Johnson a marcat coșul victoriei.
Ambele echipe au 3-2 la general după această partidă și ocupă primele două locuri în grupă.