Surse. Thomas Kottas este noul pivot al echipei CSM Târgu Jiu

Thomas Kottas este noul jucător al echipei CSM Târgu Jiu, potrivit unor surse apropiate de gruparea gorjeană. Elenul se află la primul angajament în România.

Înalt de 2.06 metri, în vârstă de 26 ani, Kottas este jucător de poziția 5. El sosește de la ASK Karditsa, formație nou promovată în primul eșalon din Grecia. Thomas a bifat două apariții în acest sezon, având 3.0 puncte, 2.5 recuperări și 5.5 la eficiență în 15 minute pe partidă.

De-a lungul carierei, Kottas a jucat pentru PAOK Salonic, Rethymno Cretan Kings, Holargos, Ionikos, Larisa și Aris Salonic. Așadar, dacă se concretizează transferul, acest jucător va evolua pentru prima dată în afara Greciei.

Mutarea vine la scurt timp după ce Porter Troupe a preluat funcția de antrenor principal. Americanul în vârstă de 39 ani este în continuare jucător activ.

CSM Târgu Jiu are 0-4 la general și ocupă ultimul loc în Conferința A din Liga Națională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.