Steaua Roșie Belgrad câștigă meciul de deschidere al finalei Ligii Adriatice

Steaua Roșie Belgrad a învins Buducnost Podgorica, scor 82-78, în meciul de deschidere al finalei Ligii Adriatice – ediția 2020/21. Ultimul act se joacă pe sistemul cel mai bun din cinci partide, formația învingătoare urmând să obțină dreptul de participare în Euroligă.

A fost un meci echilibrat, în cadrul căruia Steaua Roșie a izbutit un parțial de 15-0 în ultimele minute din sfertul 3 și începutul sfertului 4, prin intermediul căruia a dus scorul de la 55-55 la 70-55 și s-a desprins decisiv. Buducnost s-a apropiat la o posesie în ultimul minut de joc, dar amfitrionii au replicat de la linia de pedeapsă și s-au impus.

Învingătorii au dominat la recuperare ofensivă (18-7) și au avut avantaje la intercepții, respectiv posesii pierdute. Steaua Roșie a terminat cu 19% la trei puncte și 40% din acțiune în condițiile în care Buducnost a avut 42%, respectiv 50%!

Jordan Loyd și Ognjen Dobric au totalizat câte 23 puncte, 6 recuperări, primul adăugând 5 pase decisive, Dejan Davidovac a terminat cu 12 puncte, iar Ognjen Kuzmic a bifat 11 recuperări pentru învingători. De cealaltă parte, Willie Reed a reușit 26 puncte, 10 recuperări, iar Nikola Ivanovic a adăugat 16 puncte, 10 pase decisive și 3 intercepții pentru Buducnost.

Finala se joacă pe sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Următoarea confruntare are loc tot la Belgrad, marți (18.05).

Foto: aba-liga.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *