Stadiul lucrărilor la noua Sală Polivalentă din Oradea

Avansează lucrările la noua Sală Polivalentă din Oradea. Compania Erbașu, cea care efectuează construcția a finalizat partea exterioară, lucrările desfășurându-se în prezent în interior.

În zona propriu-zisă a sălii se instalează scaunele din tribune. De asemenea, se efectuează amenajări în zonele adiacente, precum birouri, săli de conferințe, vestiare și așa mai departe. Gradul inițial de execuție a lucrării este de 96% potrivit estimărilor făcute de către finanțatorii acestei construcții.

Față de proiectul inițial s-a consemnat o modificare importantă. Este vorba despre aprobarea instalării unui sistem de sonorizare performant, acesta urmând să-și dovedească utilitatea în organizarea spectacolelor ce vor avea loc aici. Atât costurile, cât și timpul de execuție a lucrărilor pentru această modificare afectează termenul de încheiere a construcției. Aceasta ar urma să se încheie undeva la sfârșitul lunii august. Potrivit informațiilor neoficiale, autoritățile locale speră să poată inaugura noua sală pe 12 octombrie, cu ocazia zilei orașului.

În decursul următoarelor săptămâni vor demara lucrările de amenajare a spațiilor exterioare sălii. Este vorba despre amenajarea parcării și a spațiilor verzi. Totodată, urmează să se realizeze racordul sălii la sistemul de apă și canalizare.

Iată câteva cifre referitoare la Sala Polivalentă din Oradea:

  • Costul de execuție total al lucrării este de 28.2 milioane euro (23 milioane euro prin Ministerul Dezvoltării/Compania Națională de Investiții, 5.2 milioane euro din partea Primăriei Oradea).
  • Sala va avea o capacitate de 7.000 locuri pentru spectacole.
  • La meciurile de handbal capacitatea sălii va fi de 5.500 locuri.
  • La meciurile de baschet capacitatea sălii va fi de 5.200 locuri.

Foto: Compania Națională de Investiții (Facebook)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *