Se cunosc cele patru echipe calificate la Final Four-ul SuperCupei Italiei

Umana Reyer Venezia este a 4-a și ultima echipă calificată la Final Four-ul SuperCupei Italiei la baschet masculin – ediția 2020. În acest an, din cauza pandemiei și a efectelor acestora, Federația Italiană de Baschet a hotărât să organizeze competiția cu participarea tuturor echipelor din primul eșalon.

Scopul acestei decizii a fost de a oferi tuturor echipelor oportunitatea de a participa la competiții după o pauză îndelungată. Totodată, le-a fost oferită fanilor oportunitatea de a urmări meciuri, majoritatea la TV, dar s-au consemnat și locații în care accesul publicului a fost permis în număr limitat.

Cele 16 echipe au fost repartizate în patru grupe de câte patru, jucându-se în sistem fiecare cu fiecare, în dublă manșă. Prima clasată în fiecare grupă se califică la Final Four, acolo unde se joacă în sistem direct eliminatoriu.

Venezia a învins pe Trento, scor 78-75, în cursul serii de luni (14.09). Mitchell Watt a totalizat 19 puncte, 7 recuperări pentru campioana Italiei din 2017 și 2019.

Astfel, Umana Reyer Venezia a câștigat Grupa C și completează lista echipelor calificate pentru turneul final. Acesta se va desfășura între 18-20 septembrie, la Bologna, în Virtus Arena, cu participarea lui Olimpia Milano, Dinamo Sassari și Virtus Bologna.

Foto: Umana Reyer Venezia (Twitter)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *