România luptă pentru calificarea în concursul de baschet 3×3 feminin de la Jocurile Olimpice 2020

România păstrează șanse reale de calificare la Jocurile Olimpice 2020 în cadrul competiției de baschet 3×3, în proba feminină. Tricolorele au nevoie în continuare de puncte pentru a urca în clasamentul mondial pe federații. Explicăm în cele ce urmează situația.

În perioada 31 august – 1 septembrie anul curent, la Debrecen, Ungaria, se va desfășura FIBA 3×3 Europe Cup 2019. Aceasta va fi a 5-a ediție a Campionatului European de streetball. Iubitorii acestei discipline își amintesc faptul că București a găzduit edițiile 2014, 2016 și 2018, adică prima, a 2-a și a 4-a ediție organizată până la această oră. Cele trei evenimente s-au bucurat de apreciere deosebită, datorită modului impresionant în care Sport Arena Streetball le-a organizat.

La evenimentul din acest an, România este reprezentată în competiția feminină. Tricolorele au fost repartizate în Grupa B și pornesc în competiție din postură de cap de serie numărul 2. Țara noastră va fi reprezentată la acest eveniment de Ruxandra Chiș, Gabriela Irimia, Ancuța Stoenescu și Alexandra Uiuiu. Compatrioatele noastre se vor duela cu Letonia și Belarus în faza grupelor. Primele două clasate din această grupă avansează în sferturile de finală, de unde se joacă în sistem direct eliminatoriu.

Cum se poate califica România la Jocurile Olimpice?

FIBA a stabilit modalitatea prin care țările angrenate în baschetul 3×3 își pot asigura prezența la Jocurile Olimpice 2020, de la Tokyo. Aceasta este prima ediție în care streetball-ul va fi prezent în programul olimpic.

Există trei variante prin care oricine se poate califica:

Ranking-ul Federațiilor în ierarhia mondială 3×3

Primele patru clasate în Ranking-ul FIBA 3×3 la data de 1 noiembrie 2019 se califică la Jocurile Olimpice 2020. Aici se precizează că numărul echipelor care se califică pentru Tokyo se reduce la trei dacă gazdele nu se numără între primele patru. În plus, se precizează că cel mult două țări din aceeași confederație se pot califica.

În prezent, la data de 30 august 2019, în preziua FIBA 3×3 Europe Cup 2019, România se situează pe:

  • locul 16 la masculin (locul 10 în Europa)
  • locul 4 la feminin (locul 3 în Europa)

Așadar, la feminin, România păstrează șanse de calificare. Tricolorele sunt devansate de Rusia și Franța din Europa, respectiv China din Asia. Prin urmare, România trebuie neapărat să urce un loc pentru a-și asigura prezența la Olimpiadă. În prezent, tricolorele sunt destul de departe de Rusia și Franța, una dintre țările pe care trebuie neapărat să le depășească.

În această perioadă, în țara noastră se desfășoară mai multe turnee de streetball. O bună parte a acestora sunt organizate de Federația Română de Baschet sub denumirea Cupa României 3×3 feminin. Scopul organizării acestor turnee este de a spori punctajul de țară al României în așa fel încât să izbutească să urce o poziție în Ranking-ul mondial și să depășească una dintre țările europene ce o devansează.

Turneul preolimpic

Primele trei clasate în cadrul turneului preolimpic se vor califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo. La acest eveniment participă 20 echipe la masculin și 20 la feminin.

Există condiții de eligibilitate pentru participarea la turneul preolimpic. Acestea sunt următoarele:

  • țara gazdă a turneului preolimpic (indiferent de poziționarea în FIBA 3×3 World Ranking)
  • medaliatele de la FIBA 3×3 World Cup 2019 (dacă nu și-au asigurat deja prezența la Jocurile Olimpice)
  • 16 (sau mai multe echipe, dacă gazde turneului preolimpic este deja calificată și oricare dintre medaliatele la FIBA 3×3 World Cup 2019 este calificată) cel mai bine clasate țări în FIBA 3×3 World Ranking (cel mult zece echipe pot să fie din același continent)

Pentru acordarea locurilor la turneul preolimpic se va ține cont de Ranking-ul FIBA 3×3 de la 1 noiembrie 2019.

Turneul preolimpic se va desfășura în luna martie 2020.

Turneul preolimpic Universality driven

Ultimul loc calificant pentru Tokyo se stabilește în cadrul acestui eveniment. Turneul preolimpic Universality driven se va desfășura după turneul preolimpic. La acest eveniment participă câte șase echipe la masculin și feminin.

Se aplică și aici câteva criterii de eligibilitate:

  • țara gazdă a turneului preolimpic Universality driven (indiferent de poziționarea în FIBA 3×3 World Ranking)
  • cinci cel mai bine clasate țări în FIBA 3×3 World Ranking care nu și-au asigurat calificarea la Jocurile Olimpice prin intermediul Ranking-ului, respectiv a turneului preolimpic
  • doar țările care nu au fost reprezentate la ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice în concursul de baschet pot participa la turneul preolimpic Universality driven

Pentru acordarea locurilor la turneul preolimpic se va ține cont de Ranking-ul FIBA 3×3 de la 1 noiembrie 2019.

Turneul preolimpic Universality driven se va desfășura în luna aprilie 2020.

Perioada exactă și locul de desfășurare al celor două turnee va fi definitivat cel târziu pe 31 ianuarie 2020.

Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo se vor desfășura în perioada 24 iulie – 9 august 2020.

Mai multe detalii despre sistemul de calificare la Jocurile Olimpice în concursul de baschet 3×3 se găsesc AICI.

Ranking-ul FIBA 3×3 poate fi consultat AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.