România cedează la limită în sferturile de finală ale Campionatului European U18 Feminin Divizia B – ediția 2022

România a oferit o replică solidă, dar a fost învinsă de Slovacia în sferturile de finală ale Campionatulului European U18 Feminin Divizia B – ediția 2022. Meciul s-a desfășurat vineri (05.08), la Sofia (Bulgaria). Rezultatul final a fost de 55-56.

Partida a fost controlată de slovace, neînvinse până la această oră la acest eveniment. Tricolorele au reacționat pe parcursul sfertului al 2-lea, scorul la jumătatea partidei fiind de 24-24. Sfertul al 3-lea a consemnat desprinderea Slovaciei. Aceasta s-a desprins la peste zece lungimi, scorul cu zece minute înainte de final era de 42-30.

România a reacționat în secvența decisivă, pe care a început-o cu un parțial de 19-7, prin intermediul căruia a restabilit egalitatea la 49 cu mai puțin de patru minute rămase de disputat. Compatrioatele noastre au egalat apoi la 53, la intrarea în ultimele două minute de joc, respectiv la 55 cu câteva secunde rămase de disputat. Slovacia a învins la limită, marcând o liberă chiar înaintea epuizării timpului de joc.

Miky Panait a totalizat 13 puncte, 5 recuperări, 3 pase decisive, Beata Nemeth a adăugat 12 puncte, 8 recuperări, iar Sorina Oinaru a terminat cu 10 puncte, 4 recuperări pentru România. De cealaltă parte, Hana Jakubcekova a reușit 13 puncte, 17 recuperări, iar Dominika Kollarova a adăugat 11 puncte pentru Slovacia.

Sâmbătă (06.08), în cadrul turneului destinat locurilor 5-8, România se duelează cu Croația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.