România a fost eliminată de Suedia în sferturile de finală ale CE U18 Masculin Divizia B

România a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European U18 Masculin Divizia B – ediția 2022. Tricolorii au fost învinși în mod categoric de Suedia, scor 56-77, în sferturile de finală ale evenimentului găzduit la Ploiești.

Formația antrenată de Cătălin Tănase a început mai bine și a terminat primul sfert în avantaj. Scorul la prima pauză era de 20-15. Situația s-a schimbat definitiv în sfertul al 2-lea, pe parcursul căruia scandinavii au realizat un parțial de 22-8. Suedia a câștigat și sfertul al 3-lea, desprinzându-se decisiv pe parcursul ultimelor zece minute de joc efectiv.

Învingătorii au avut un procentaj superior atât la aruncările din acțiune, cât și la linia de pedeapsă. De asemenea, Suedia a avut un număr aproape triplu de vizite la libere. Numărul posesiilor pierdute și intercepțiilor a fost echilibrat, precum și cel al recuperărilor.

David Pătru a totalizat 16 puncte, 3 pase decisive, iar Tudor Șomăcescu a adăugat 10 puncte pentru România. De cealaltă parte, Nils Vahlberg Fasasi a reușit 28 puncte, 4 recuperări, 3 intercepții, iar William Kermoury a adăugat 17 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive pentru Suedia.

România este eliminată din cursa pentru promovarea în Divizia A și va continua în turneul destinat locurilor 5-8. Următorul oponent este Bosnia-Herțegovina sau Islanda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.