Reggio Emilia cedează fără drept de apel în confruntarea cu Virtus Bologna

UnaHotels Reggio Emilia a fost surclasată pe teren propriu la primul meci disputat după participarea la turneul FIBA Europe Cup. Următorul oponent al lui BC CSU Sibiu pe plan continental a fost învins categoric de Virtus Bologna.

Echipa antrenată de Sașa Djordjevic s-a impus cu scorul de 89-62. Partida contează pentru sezonul regulat al Lega Basket Serie A – ediția 2020/21. Jocul a fost controlat în totalitate de Virtus, formație ce s-a desprins în primul sfert și conducea la jumătatea întâlnirii cu 44-37. Repriza secundă a fost dominată de oaspeți, aceștia desprinzându-se decisiv imediat după pauză.

Vince Hunter a reușit 20 puncte, 10 recuperări, iar Julian Gamble a adăugat 14 puncte, 6 recuperări pentru învingători. De cealaltă parte, Filippo Baldi Rossi a reușit 14 puncte, 5 recuperări pentru Reggio Emilia.

Brandon Taylor, fost jucător la CSM Steaua Eximbank, a avut 10 puncte, 4 pase decisive pentru amfitrioni. De asemenea, Petteri Koponen, fost jucător în Euroligă, a reușit 8 puncte, 3 pase decisive pentru Reggio Emilia.

În urma acestui rezultat, UnaHotels Reggio Emilia are 7-11 la general și se situează pe locul al 10-lea în Lega Basket Serie A. În schimb, Virtus Bologna are 12-6, suficient pentru locul 4.

Următorul meci pentru Reggio Emilia este joi (11.02), în compania lui Olimpia Milano. Partida contează pentru turneul de Cupa Italiei, programat a se desfășura la Mediolanum Forum din Milano.

Foto: FIBA.basketball
Video: LegaBasket.i
t

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *