Prezentare echipe – CSȘ CSM Târgu Jiu (U15 Masculin)

În așteptarea reluării competițiilor baschetbalistice, preconizate pentru jumătatea lunii august anul curent, încercăm să aducem în prim plan protagoniștii acestei discipline sportive în țara noastră. În perioada următoare vom oferi informații despre cluburile care și-au asigurat dreptul de participare la turneele finale ale Campionatelor Naționale de juniori – ediția 2019/20.

Mărturisim că pentru a face o prezentare cât mai corectă a grupărilor din baschetul juvenil românesc am făcut apel la reprezentanții cluburilor. Astfel, am luat legătura cu manageri, președinți, antrenori și sportivi pentru a oferi materiale cât mai corecte în ceea ce privește informația despre cluburile și sportivii care activează în sportul juvenil românesc.

Aceasta este o continuare a eforturilor noastre de a vă familiariza cu participanții la activitatea baschetbalistică din țara noastră. La începutul lunii aprilie am deschis secțiunea Interviurile United Hoops, iar de atunci am strâns peste o sută de sportivi, antrenori, manageri și așa mai departe angrenați în activitatea sportivă cu mingea la coș din România.

Clubul Școlar Sportiv Târgu Jiu/ CSȘ CSM Târgu-Jiu

  • An înființare CSȘ: 1998.
  • An înființare CSM: 2018.
  • Culorile echipei: Alb, Albastru.

Palmares

Trei titluri de campioană națională și două medalii de argint, performanțe obținute la diferite categorii de vârstă prin intermediul generației 1998.

Bilanț în sezonul competițional 2019/20: 11 victorii/1 înfrângere (calificată la turneul final de pe primul loc).

Componența echipei

  • Antrenor: Gliga Alexandru.
  • Lot jucători: Stoenescu Dragoș, Popescu Alexandru, Chiliban Nicolas, Vlaicu Mihnea, Mitu Alexandru, Fârță David, Sava Alexandru, Fântână David, Brânzan Alexandru, Pistol Andrei, Popescu Darius, Toropu Flavius, Pomaga Alexandru, Pigui Alexandru, Badea Mihai, Jilăveanu Tudor, Săvoiu Ștefan.
  • Căpitani: Stoenescu Dragoș, Chiliban Nicolas.
  • Jucători reprezentativi: Stoenescu Dragoș, Alex Popescu, Chiliban Nicolas (Selectați în Lotul Național al generației 2005); Tudor Somăcescu – jucător ce evoluează în prezent pentru U BT Cluj-Napoca.

Cine este Alexandru Gliga

  • Antrenor în cadrul programului PerformBaschet
  • Antrenor secund al lotului național al României U16 (generația 2004)
  • Locul 2 (Balcaniadă 2019, Târgu Jiu)
  • Participant la Campionatul European ca antrenor secund al naționalei României U16 (generația 2001)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.