Paul Millsap, unul dintre cei mai rutinați jucători activi în NBA, a anunțat că se implică în procesul de votare pentru alegerile prezidențiale din America. Acesta a decis să transforme propria sa sală de antrenament, CORE4 Atlanta, într-o secție de votare.
Acest lucru va permite cetățenilor să-și exprime opțiunea în ceea ce privește noul președinte al Statelor Unite ale Americii. Sala lui Millsap va fi secție de votare în perioada 12-30 octombrie anul curent.
Iată ce a declarat Millsap pe marginea acestui subiect:
“Alegerile din 2020 sunt considerate cele mai importante din viața noastră. Prin urmare, am ales să mă implic mai mult în procesul de vot, folosind platforma mea de socializare pentru a încuraja votarea și voi pune la dispoziție baza mea de antrenament pentru a putea fi utilizată ca secție de votare în Dekalb Cpunty. Având în vedere că democrația noastră este în joc, cred că este necesar să facem orice ne stă în putință. Votul este o necesitate.”
În vârstă de 35 ani, înalt de 2.01 metri, jucător de poziția 4, Millsap evoluează pentru Denver Nuggets. El are deja 14 sezoane în NBA. A debutat alături de Utah Jazz, după care a jucat pentru Atlanta Hawks, iar din vara anului 2017 este component al Denver Nuggets.
Millsap are 996 meciuri jucate în sezonul regulat și 119 în playoff-ul NBA. De asemenea a bifat patru apariții la All Star Game. El are medii statistice pe carieră de 14 puncte, 7.3 recuperări, 2.3 pase decisive și 1.3 intercepții în 29.1 minute pe partidă.