Olympiacos Pireu învinge la Moscova!

Olympiacos Pireu a furnizat surpriza etapei a 5-a în Euroliga masculină. Formația antrenată de Kestutis Kemzura a învins pe terenul lui CSKA Moscova, scor 84-79.

După un start favorabil rușilor, respectiv accidentările suferite de Daniel Hackett de la CSKA, respectiv Kostas Papanikolaou de la Oly, formația elenă a trecut în control. oaspeții au terminat prima repriză în avantaj, scor 43-39. Repriza secundă a fost echilibrată, însă Olympiacos a găsit soluții în momentele cruciale, cu apariții importante în atac la finalul partidei pentru veteranii Spanoulis și Printezis.

Brandon Paul a înscris 20 puncte, la care a adăugat 6 recuperări și 3 pase decisive, Kevin Punter a adăugat 16 puncte, 4 recuperări, iar Georgios Printezis a terminat cu 11 puncte, 5 recuperări pentru Olympiacos.

De cealaltă parte, Mike James a avut 22 puncte, 6 pase decisive, 5 recuperări, Kyle Hines a adăugat 19 puncte, iar Darrun Hilliard a terminat cu 17 puncte pentru CSKA. Rușii au fost lipsiți de Will Clyburn, grav accidentat la genunchi în runda precedentă. El va rata tot restul acestui sezon.

Astfel, CSKA Moscova suferă prima înfrângere în actuala ediție a Euroligii masculine. Deținătoarea trofeului avea bilanț perfect până la acest meci. În schimb, Olympiacos Pireu ajunge la 2-3.

Foto: www.euroleague.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.