Nicholas Son este originar din Otopeni. El s-a născut la 9 martie 2004 și a început să practice jocul de baschet de la vârsta de opt ani.
De la început și până în prezent, Nicholas a evoluat pentru CS Otopeni. Actualmente el este căpitanul echipei ilfovene, alături de care a devenit campion național U15 în sezonul 2018/19, tot atunci când a fost inclus în cvintetul ideal al turneului final și a fost desemnat cel mai bun jucător al evenimentului.
Alte rezultate notabile pentru Nicholas sunt medaliile de bronz obșinute la Campionatele Naționale de baby și mini baschet, respectiv medalia de argint obținută la U14 în cadrul competiției destinate generației 2003.
Am discutat cu fratele mai mare al familiei Son, unde despre care există șanse să auzim în viitor.
Când și unde ai început să practici baschetul? Ai încercat și alte sporturi?
Am început să practic baschetul când eram clasa a 2-a, la CS Otopeni, sub îndrumarea antrenorului Vlad Jiscanu. Nu am mai fost anterior sau ulterior legitimat la altă disciplină sportive.
Cine te-a influențat să alegi acest sport?
Eram in clasa 1, iar pasiunea pentru baschet creștea constant în mine atunci când mă uitam la copiii mai mari care se jucau în curtea școlii. Nu pot spune că m-a influențat cineva în mod special. Am ajuns ca eu singur să le cer părințiilor să îmi dea voie să ma înscriu la secția de baschet din cadrul clubului CS Otopeni.
Cum consideri că a fost sezonul 2019/20 pentru tine și formația ta?
Apreciez că acest sezon alături de CS Otopeni poate fi catalogat ca unul bun, deși simt că am fi putut mult mai mult. Am avut parte în Liga EYBL de meciuri împotriva unor echipe din țări (Spania, Italia, Germania), cu un nivel redutabil, și pot spune că doar lipsa de experiență internațională a făcut să nu producem niște surprize foarte mari. Am avut atât victorii, cât și înfrângeri, dar toate meciurile au fost jucate de la egal la egal și consider că am făcut o bună propagandă baschetului juvenil din România. În ceea ce privește campionatul național, probabil și pe fondul oboselii nu am avut parte de un start atât de bun pe cât ne așteptam, în raport cu munca depusă pe parcursul verii. Începusem să ne revenim și eram optimiști în ceea ce privește viitorul competiției. Pe plan individual, în calitate de căpitan al echipei, am făcut tot ce mi-a stat în putință să îmi ajut echipa să câștige, iar per-ansamblu cred că am avut prestații solide, deși, evident, întotdeauna este loc de mai bine.
Ce ne poți spune despre echipa de la Otopeni?
Cred că este destul de dificil să te descurci cu o familie formată din 15 adolescenți, dar dacă la noi asta s-a reușit este numai meritul antrenorilor, a domnilor Cătălin Voiculescu (antrenor principal) și Răzvan Băltaru (antrenor secund), care au știut să țină lotul unit atât la bine, cât și la greu. Antrenorul Cătălin Voiculescu, cu care lucrez de 5 ani de zile, reușește sa păstreze un echilibru și să ne ofere mare încredere în propriile forțe.
Care sunt cele mai frumoase momente petrecute pe teren?
Fiecare clipă petrecută în compania echipei este o amintire frumoasă, dar dacă ar fi să enumăr cele mai frumoase amintiri le-aș alege pe următoarele trei. Prima poate fi considerată finala de la U14, disputată sub culorile echipei CS Baller Otopeni (mulțumiri pe această cale și doamnei antrenor Cristina Anica). Noi am fost surpriza plăcută a competiției, reușind să eliminăm marii favoriți de la U BT Cluj. În finală, deși am pierdut, consider că am făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei, fiind al 2-lea marcator al jocului, cu 21 puncte, după Ștefan Grasu, care a avut 34. Nu pot uita deplasările de la Sopron și Tenerife, unde s-au disputat turneele din EYBL, acolo având parte de meciuri cu echipe foarte bune. Am luat contact cu ce înseamnă baschetul international. Cea mai frumoasa amintire din baschet, pentru mine, deocamdată este câștigarea Campionatului Național U15 (2018/2019), unde nu eram considerați printre favoriți. Bucuria a fost cu atât mai mare. Totul a fost dublat de faptul că am fost desemnat MVP-ul competiției.
Ce obiective ai pentru viitor?
Obiectivul imediat ar fi să mă revăd cu echipa și să începem antrenamentele. Pe termen lung, vreau să reușesc să îmi duc pasiunea pentru baschet cât mai departe posibil.
Ce faci atunci când nu ai contact cu baschetul?
Deși în timpul meu liber aș alege tot baschetul, singura activitate pe care o am în afara parchetului ar fi ieșitul pe afară alături de prieteni.
Cum îmbini orele de școală cu cele de antrenament?
Mă consider norocos. Fiind elev al Liceului din Otopeni, am sala de baschet la maxim 150 metri distanță și îmi pot desfășura activitatea sportivă atât înainte, cât și după programul de școală.
Cum îți petreci timpul în această perioadă? Ce mesaj ai pentru tinerii iubitori de baschet?
Pot spune din nou că sunt norocos datorită următoarelor aspecte: am în curtea casei un panou de baschet, la care mă pot antrena în fiecare zi, iar fratele meu Sasha, cu care sunt și coleg de echipă, este un partener de antrenament extrem de redutabil. Mesajul meu este simplu. Baschetul este cel mai frumos sport din lume și sper că vor ajunge să privească această latură la fel cum o privesc și eu. Eu sunt norocos să am parte de antrenori și colegi precum Andrei, Albert, Alex, Coci, Cristi, David, Dan, Fane, Marcelo, Radu, Toma sau Sasha.
