NBA – Două echipe au purtat uniforme de nuanțe similare la confruntarea directă

Moment aproape de neconceput la asemenea nivel. Două echipe din NBA au purtat uniforme aproape identice la confruntarea directă. Este vorba despre duelul dintre Atlanta Hawks și Oklahoma City Thunder.

Thunder au început partida într-un echipament de culoare portocalie, iar Hawks au evoluat în roșu. Însemnele de pe echipament (numele echipei, numărul și numele jucătorilor) au ajutat puțin în deosebirea celor două echipe: OKC a arborat culoarea albastră, iar Atlanta a avut alb. Din cauza contrastului portocaliu – roșu a fost aproape imposibil de deosebit cele două echipe din fața televizorului.

Astfel, la jumătatea partidei, cei de la OKC au schimbat echipamentul. În repriza a 2-a, Thunder au jucat în alb. Elocvente în acest sens sunt imaginile din clipul alăturat.

Echipele care au mai multe combinații și alternative de echipament, care nu mai respectă standardul tradițional al culorii deschise (alb sau galben) la meciurile de acasă și al culorii închise la cele din deplasare, procesul de selecție pentru uniforma de joc se face înaintea începerii sezonului pentru întregul program, folosindu-se un sistem numit LockerVision. Acesta prevede faptul că echipa gazdă alege culoarea echipamentului întâi, iar apoi alege echipa oaspete. De regulă sistemul este de așa natură încât echipamentele de nuanțe apropiate nu sunt permise. Totuși, sistemul a avut o scăpare cu această ocazie.

De notat că NBA verifică a 2-a oară toate combinațiile de echipament și le aprobă. Se pare însă că Thunder și Hawks au trecut greșit prin procesul de aprobare a echipamentului.

Surprinde scăparea NBA, organism recunoscut pentru atenția cu care acționează și își promovează produsul. ESPN citează surse proprii prin care menționează că se întâmplă pentru prima dată de la introducerea noului sistem de stabilire a echipamentului de joc pentru protagonistele meciurilor, lucru consemnat la startul sezonului 2017/18.

OKC Thunder au câștigat meciul cu Atlanta Hawks, scor 118-109. Schimbarea de echipament nu a avut un impact asupra scorului, dat fiind faptul că învingătorii conduceau și la jumătatea partidei, scor 63-55.

Foto: ESPN.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *