NBA a anunțat că arbitrii trebuie să fie vaccinați anti COVID-19 la startul sezonului 2021/22

NBA a informat arbitrii că trebuie să fie vaccinați cu schema completă la startul presezonului. Liga nord-americană dorește să protejeze participanții la competiție, astfel încât a transmis cavalerilor fluierului, cu mai bine de o lună înaintea primelor partide de pregătire că vor putea să-și desfășoare activitatea numai dacă se vaccinează anti COVID-19.

Trebuie menționat faptul că această decizie vine după ce NBA a ajuns la un acord cu National Basketball Referees Association (NBRA). Așa cum se procedează în mod obișnuit, conducerea ligii profesioniste de baschet nord-american a negociat acest lucru cu sindicatul cavalerilor fluierului pentru a preveni eventuale dispute legale. Totul se concretizează cu un acord semnat.

Prin intermediul unui comunicat, NBRA precizează:

„Acest acord reprezintă un exemplu clar al momentului în care forța de muncă și conducerea lucrează împreună pentru binele comun al afacerii lor colective.”

Acordul a venit după ce în cadrul sindicatului arbitrilor s-a efectuat un sondaj între arbitri. În cadrul înțelegerii, arbitrii și-au dat acordul să fie supuși și celei de-a 3-a doze atunci când acest lucru va fi disponibil și recomandat administrării pentru fiecare persoană în parte. Liga a anunțat că vor fi acceptate excepții pe criterii de religie sau medicale, dacă arbitrii în cauză prezintă dovezi bazate pe aceste categorii.

Măsura referitoare la arbitri vine la o zi după ce NBA a informat echipele că toate persoanele care vor lucra în proximitatea jucătorilor, antrenorilor și arbitrilor în sezonul 2021/22 trebuie să fie vaccinate. Este vorba despre persoanele care își desfășoară activitatea într-un perimetru de 5 metri în exteriorul terenului de joc, al băncilor tehnice/de rezerve și mesei oficiale de arbitraj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.