Luca Banchi preia pe Virtus Bologna

Shcimbare de antrenor la Virtus Segafredo Bologna. Gruparea italiană, angrenată în Euroliga masculină, a anunțat încheierea raporturilor contractuale cu Sergio Scariolo. Locul acestuia pe banca tehnică a fost luat de către Luca Banchi.

Ambii tehnicieni italieni au participat recent la FIBA Basketball World Cup 2023. Scariolo a ghidat Spania, așa cum o face de mulți ani, iar Banchi a impresionat pe banca tehnică a Letoniei, ocupanta locului 5 în clasamentul final, la prima prezență într-un astfel de eveniment pentru micuța țară baltică.

Banchi revine în Euroligă după cinci ani. Ultima dată tehnicianul acum în vârstă de 58 ani a lucrat la cârma lui Brose Bamberg. De-a lungul carierei, Banchi a fost antrenor asistent la Montepaschi Siena, alături de care a avansat de două ori la F4-ul Euroligii masculine.

Ca principal, Luca Banchi a ghidat-o pe Olimpia Milano spre playoff-ul Euroligii în urmă cu nouă ani. El are un bilanț general de 39-43 ca antrenor în Euroligă. De asemenea, a antrenat pe Torino și Lokomotiv Kuban în EuroCup.

Lotul de jucători al lui Virtus Bologna:

  • Fundași – Isaia Cordinier, Iffe Lundberg, Marco Belinelli, Jaleen Smith, Ognjen Dobric, Bruno Mascolo, Awudu Abass, Alessandro Pajola și Daniel Hackett
  • Extreme – Devontae Cacok, Tornike Shengelia, Leo Menalo, Achille Polonara și Jordan Mickey
  • Pivot – Bryant Dunston

Sezonul 2023/24 în Euroligă demarează pe 5 Octombrie anul curent, dată la care Virtus Bologna primește vizita lui Zagiris Kaunas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.