Los Angeles Clippers se impun în Meciul 3 al finalei Conferinței Vest din playoff-ul NBA 2021

Los Angeles Clippers au câștigat Meciul 3 al finalei Conferinței Vest din playoff-ul NBA 2021. Californienii au oprit la nouă seria de victorii a lui Phoenix Suns.

Rezultatul final al partidei a fost de 106-92. Gazdele sau desprins în repriza secundă, pe fondul unui parțial de 60-44. Prima jumătate de meci a consemnat câteva schimbări de situația, Suns conducând la jumătatea meciului cu scorul de 48-46.

Paul George a totalizat 27 puncte, 15 recuperări, 8 pase decisive, Reggie Jackson a adăugat 23 puncte, Ivica Zubac a reușit 15 puncte, 16 recuperări, iar Terance Mann a încheiat cu 12 puncte pentru învingători.

În replică, DeAndre Ayton a reușit 18 puncte, 9 recuperări, iar Devin Booker a terminat cu 15 puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive, având 5/21 la aruncările din acțiune! Cu această ocazie s-a consemnat revenirea în angrenajul lui Phoenix pentru Chris Paul. Acesta a reușit 15 puncte, 12 pase decisive și 3 intercepții, având 5/19 la aruncările din acțiune!

Clippers au jucat și de această dată fără Kawhi Leonard.

Californienii reacționează din nou după ce au pierdut primele două meciuri într-o serie din playoff-ul NBA 2021. Scorul general este de 2-1 pentru Phoenix. Meciul 4 se dispută în Los Angeles.

Foto: NBA.com/clippers

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *