John Calipari se opune proiectului G-League: „Eu trebuie să mă gândesc la cei 99% care nu vor fi băgați în seamă”

John Calipari, unul dintre cei mai cunoscuți antrenori din baschetul american, conducătorul programului de baschet masculin de la universitatea Kentucky, se opune public proiectului G-League de a crea un sistem de pregătire al tinerilor absolvenți de liceu pentru cariera profesionistă și NBA. Calipari subliniază efectul negativ pe care acest proiect îl poate avea asupra celor care nu vor fi incluși în program.

Ieșirea lui Calipari coincide cu momentul în care un al 3-lea absolvent de liceu, cotat jucător de cinci stele, a decis să se alăture proiectului propus de G-League. Este vorba despre Daishen Nix. Acesta se alătură lui Jalen Green și Isaiah Todd.

Potrivit USA Today, Green va avea un contract în valoare totală de 500.000 dolari pentru sezonul 2020/21. În schimb, Nix va avea un contract în valoare de 300.000 dolari.

Calipari a criticat proiectul G-League, menit ca o alternativă la baschetul universitar pentru așa numiții „recruți de top”, deoarece inițial G-League a anunțat că oferă 125.000 de dolari jucătorilor de liceu în 2018. G-League a ridicat ofertele între timp, dovadă fiind sumele vehiculate în contractele jucătorilor enumerați.

Iată ce a declarat John Calipari într-o emisiune în care a fost invitatul lui Charles Barkley:

„Problema mea este că G-Leaue încearcă să-i aducă pe jucători oferindu-le mai mulți bani. Cu această metodă nu vei obține copiii pe care îi vezi acum. Sunt mii de copii din clasa a 9-a și a 10-a care cred că acesta este viitorul. În realitate știm toți doar 2% dintre ei vor ajunge în acest program. Nu vorbim despre 50 de copii, ci de zeci de mii.

Observ că se consumă mult timp, pagini și materiale cu acest procent infim de tineri absolvenți de liceu care vor ajunge în cele din urmă în NBA. Problema mea – și cred că este o problemă generală a întregului sistem american – sunt ceilalți tineri, care nu vor ajunge în NBA. Mă refer în mod deosebit la tinerii negri care reușesc să obțină o bursă să joace baschet în universitate și să aibă șansa la educație. Sunt îngrijorat pentru cei 98-99% care nu vor fi băgați în seamă de G-League, dar care își fac acum speranțe. La ei trebuie să ne gândim și să-i îndrumăm să se concentreze pe educație, deoarece aceasta le va dicta viitorul.”

Calipari este cunoscut drept cel mai de succes antrenor din NCAA de la schimbarea regulamentului NBA Draft în anul 2005. Atunci, liga nord-americană a stabilit că absolvenții de liceu trebuie să evolueze cel puțin un sezon în NCAA sau într-o ligă profesionistă alta decât NBA ori să aibă 19 ani împliniți înainte să devină eligibili să participe în NBA Draft și să joace în liga profesionistă nord-americană. În urma implementării acestei reguli, Calipari a dezvoltat un program denumit „one and done”, prin intermediul căruia a recrutat mulți tineri absolvenți de liceu deosebit de promițători și care s-au dezvoltat în anul petrecut sub comanda lui Calipari la universitatea Kentucky, pentru ca la finalul acelui an universitar să se înscrie în NBA Draft.

Cei mai cunoscuți jucători care au jucat sub comanda lui Calipari în formula „one and done” sunt Derrick Rose, Tyreke Evans, Shawne Williams (la universitatea Memphis), respectiv John Wall, DeMarcus Cousins, Eric Bledsoe, Enes Kanter, Brandon Knight, Anthony Davis, Karl Anthony Towns, Julius Randle, Jamal Murray, DeAaron Fox, Bam Adebayp, Nerlens Noel, Devin Booker și alții.

Despre proiectul G-League

G-League este liga de dezvoltare a NBA. Această competiție este subordonată ligii profesioniste nord-americane. De altfel, Adam Silver (comisarul NBA) și Shareef Abdul-Rahim (președintele G-League) au gândit o strategie prin care să atragă tinerii absolvenți de liceu spre G-League, acolo unde va fi implementat un program de dezvoltare, dacă aceștia nu sunt interesați să urmeze studii universitare.

Concret, tinerii absolvenți de liceu considerați prospecte de top pentru următorul NBA Draft, ineligibili să participe la cel din anul în care ei termină liceul, ar urma să fie strânși într-o echipă. Aceasta ar urma să fie compusă dintr-un număr de 8-10-12 astfel de jucători, lotul urmând să fie completat de o serie de veterani (foști jucători în NBA). Echipa ar urma să fie antrenată de Sam Mitchell.

Această strategie comună a NBA și G-League se dorește a fi răspunsul la acțiunea NBL Australia, care în urmă cu un an i-a atras pe LaMelo Ball și RJ Hampton, doi absolvenți de liceu considerați între cele mai atractive prospecte pentru NBA Draft 2020. Cei doi jucători au evoluat în liga profesionistă de la Antipozi în sezonul 2019/20, fiind remunerați pentru acest lucru.

De aici rezultă oferta generoasă a G-League, care este dispusă să le ofere tinerilor absolvenți de liceu un salariu de până la jumătate milion de dolari în sezonul pe care îl vor petrece în această competiție înainte să se înscrie în NBA Draft.

Pe lângă bani, absolvenții de liceu vor beneficia de un pachet baschetbalistic deosebit de atractiv oferit de G-League cu ajutorul NBA. Este vorba despre coaching specific NBA, antrenamente cu alte prospecte de top, dar și cu veterani NBA, precum și o serie de meciuri test în compania unor echipe din G-League, a unor echipe naționale, dar și academii NBA de pe întreaga planetă. În fine, un astfel de jucător va disputa între 10-12 meciuri în sezonul 2020/21 al G-League.

Salariul acestor tineri absolvenți se va plăti sub formă de răsplată pentru activitate și implicare. Este vorba despre conștiinciozitate și seriozitatea cu care se dezvoltă, dar și implicarea în evenimente destinate comunității, respectiv participarea la diverse programe de dezvoltare personală (extra-baschetbalistică) conduse de G-League.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.