Joe Dumars, unul dintre cei mai redutabili apărători din NBA-ul anilor 80-90, component de bază al lui Detroit Pistons, singura echipă la care a jucat la nivel profesionist între 1985 și 1999, a fost invitat al lui Chris Broussard și Rob Parker la podcast-ul The Odd Couple. Aici, Dumars a vorbit despre situația consemnată la încheierea seriei dintre Chicago Bulls și echipa sa în finala Conferinței Est în anul 1991.
Situația a fost prezentată în The Last Dance, documentarul despre ultimul sezon al lui Michael Jordan în uniforma lui Chicago Bulls. Acolo se prezintă faptul că jucătorii de la Detroit Pistons au refuzat să întindă mâna oponenților la încheierea amintitei serii.
Nu se face nicio precizare în cadrul documentarului cu privire la faptul că nu a fost o decizie colectivă, iar doi dintre jucătorii de bază ai lui Pistons, în speță Joe Dumars și John Salley, i-au felicitat pe adversarii lor după acel 4-0 categoric pe care Bulls l-au administrat după trei serii în care echipa din Detroit a ieșit învingătoare.
Iată ce a spus Dumars pe marginea acestui subiect:
„În primul rând aș vrea să înțeleagă toată lumea situația de atunci. În fiecare an ne-am reunit cu gândul că vrem să mergem până la capăt. Atât noi, cât și Bulls. Nu eram echipe care să aibă vreun obiectiv obscur. Adică s-a creat o rivalitate și știam că în mai ne întâlnim. În acele vremuri sportul era de așa natură încât nu prea te împrieteneai cu oamenii din tabăra adversă. Eram cu toții oameni maturi și baschetul din NBA era jucat de oameni maturi.
Nu mi-a trecut prin cap vreodată să nu le strâng mâna. În anii anteriori, când i-am învins, adică le-am pus capăt sezonului, Mike m-a căutat, mi-a strâns mâna și mi-a spus la ureche ‘o luptă grea, o luptă grozavă, mult succes în finală’. A făcut asta de fiecare dată la încheierea seriilor din 88, 89 și 90. Omul a venit de fiecare dată la mine să mă felicite. Credeți-mă, Jordan era devastat de fiecare dată când l-am învins, dar a venit să mă felicite. Așa că, atunci când am ieșit de pe teren, la încheierea seriei din 91, m-am dus la el și am făcut exact același lucru.
În ceea ce privește decizia lui Isiah Thomas și Bill Laimbeer, de a nu îi felicita pe cei de la Bulls, nu am ce să spun. Fiecare a gestionat situația așa cum a putut sau crezut de cuviință. Mike a spus niște lucruri înaintea ultimului meci din 91 care cu siguranță nu le-a picat bine colegilor mei și îi înțeleg. Pot să spun însă că niciunul dintre colegii mei nu mi-a reproșat și nu m-a luat la întrebări de ce am dat mâna cu Jordan și ceilalți jucători de la Bulls. Oricum, la momentul respectiv nimeni nu a avut vreo problemă cu decizia de a saluta sau nu saluta. De atunci și chiar până în zilele noastre s-a discutat enorm pe marginea acestui subiect, iar documentarul a alimentat treaba asta. Eu nu am nimic altceva decât respect pentru Jordan și Bulls.”
Referitor la relația dintre Michael Jordan și Isiah Thomas, conflictuală din anii 80 și care se menține în ziua de azi, Dumars nu a fost foarte direct, nefiind implicat direct în această dispută. El a spus că oamenii din zona Midwest înțeleg mai bine toată povestea. Este o distanță mică între Detroit și Chicago, iar oamenii din aceste orașe, pasionați de sport care au fost contemporani cu acele vremuri, s-au identificat cu acea rivalitate. Era ceva mai mult decât sport.
Dumars a fost chestionat pe marginea celui mai bun jucător din istoria baschetului. Mai ales că Isiah și Laimbeer nu îl consideră pe Jordan cel mai bun. În schimb, Joe a opinat:
„Știu că mulți din generația actuală nu l-au văzut pe Mike și că ei îl au pe LeBron. Eu nu pot să fac comparații ori să spun cine a fost cel mai bun jucător din toate timpurile. Eu pot să spun cine a fost cel mai bun, valoros, dificil oponent pe care l-am întâlnit. Iar acela a fost indiscutabil Michael Jordan. Și o spun din postura jucătorului care l-a întâlnit foarte des pe teren, fiindu-i adversar direct. Pe vremea aceea jucam de șase ori în sezonul regulat, după care urma playoff-ul. Eu nu am întâlnit pe terenul de baschet un jucător care să fie măcar comparabil cu Jordan. Asta e tot ce pot să spun pe marginea acestui subiect.”
În încheierea intervenției, Dumars a fost întrebat ce părere are despre Dennis Rodman. Iată ce a declarat:
„Rod a ajuns la Pistons la un an după ce am ajuns eu acolo. La început era un tip stingher, fără tatuaje, frizuri și vestimentații ieșite din comun. Îmi pare rău că lumea a ajuns să-l perceapă pe Dennis pe baza aparițiilor sale publice. Eu l-am cunoscut ca jucător, ca om și pot să fac abstracție de persoana în care s-a transformat sau pe care a vândut-o publicului. Eu l-am cunoscut personal și este un om extraordinar. Este un suflet deosebit. Iar documentarul evidențiază faptul că și cei de la Bulls l-au cunoscut pe adevăratul Rodman. Adică Jordan s-a dus după el în Las Vegas, oamenii au avut încredere în el, au contat pe el. Și nu cred că regretă vreun moment că l-au adus în 95.”
Întreaga intervenție a lui Dumars poate fi ascultată AICI.
Joe Dumars a fost ales în NBA Draft 1985 cu opțiunea a 18-a de către Detroit Pistons și a evoluat pentru această echipă până în 1999, moment în care s-a retras. A jucat 1130 meciuri în NBA cu medii statistice de 16.1 puncte, 4.5 pase decisive, 2.2 recuperări și 0.9 intercepții în 34.5 minute pe partidă. Are două titluri NBA și trei finale disputate.
Înalt de 1.91 metri, Dumars a evoluat la poziția 2. El a absolvit universitatea McNeese State. A fost campion mondial alături de Team USA la ediția din 1994. De asemenea, a participat de șase ori la NBA All Star Game. În anii 90 a fost recompensat cu numeroase premii pentru implicare în problemele comunității, dar și pentru sportivitatea afișată pe teren.
La un an după retragere, adică în 2000, Dumars a fost desemnat președintele lui Detroit Pistons, funcție pe care o ocupat-o tot 14 ani. El a asamblat o echipă după coordonate similare celei alături de care a jucat și câștigat două titluri NBA. Mizând pe jucători cu calități fizice deosebite, fără superstaruri, dar cu jucători de echipă, Pistons au câștigat titlul NBA în 2004 și au disputat finala în 2005. De asemenea, în anul 2003 a fost desemnat cel mai bun conducător de club din NBA.
Dumars nu mai activează în NBA. El deschis o bază sportivă ce îi poartă numele. De asemenea, din 2017 lucrează ca președinte al departamentului de baschet din cadrul Independent Sports & Entertainment, o agenție de sport, media și management.
