FIBA a publicat noul regulament al jocului de baschet. Acesta intră în vigoare la 1 octombrie 2020!

FIBA a publicat noul regulament oficial al jocului de baschet. Acesta va intra în vigoare cu începere de la data de 1 octombrie 2020.

Principalele schimbări ale noilor reguli oficiale de baschet FIBA 2020 includ:

  • Definiția „cilindrului” jucătorului
  • Definiția Double Foul (dublu fault)
  • Definiția unei greșeli antisportive în situație de contraatac
  • Definiția îndatoririlor lucrărilor de la masa oficială (Scorer și Timer)
  • Protocolul de utilizare și raportare a sistemului de reluări (sistemul IRS)
  • Specificațiile echipamentului specific jocului de baschet aprobat de FIBA

În plus față de cele de mai sus, au fost efectuate câteva modificări redacționale.

Site-ul nostru a prezentat un material cu privire la modificările de regulament. Vă invităm să lecturați materialul publicat pe data de 16 aprilie anul curent în link-ul alăturat.

Patrick Hunt, președintele Comisiei Tehnice FIBA, a declarat următoarele pe marginea noului regulament:

„Aceste modificări de regulament, aprobate de Consiliul Central al FIBA, au fost concepute pentru a ridica standardul și calitatea jocului nostru. Colaborarea foarte pozitivă și constructivă dintre FIBA Players Commission, World Association of Basketball Coaches (WABC), FIBA Competitions Commission și Grupul Consultativ pentru reguli (RAG) au făcut ca activitatea să decurgă ireproșabil, premergător transmiterii de propuneri Comisiei Tehnice pentru revizuirea acestora.”

FIBA a publicat pe propriul site, în secțiunea FIBA Document Library, următoatele regulamente actualizate și ce vor intra în vigoare de la 1 octombrie 2020.

1.  Official Basketball Rules in English

2.  Official Basketball Rules & Basketball Equipment in English

3.  Official Basketball Rules „Yellow Tracking Working Document” in English.
Această versiune subliniază modificările survenite în regulamentul oficial al jocului de baschet – atât în ceea ce privește modificările de regulament, cât și cele redacționale

4.  Official Basketball Rules & Basketball Equipment “Yellow Tracking Working Document” in English 

5.  Summary of the Rule Changes in English, French and Spanish

Aceste materiale urmează să fie traduse în limba română și publicate în secțiunea Documente, pe site-ul Federației Române de Baschet (www.frbaschet.ro).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.