FC Argeș revine de la -20 și câștigă partida cu Rilski Sportist la memorialul Antonio Alexe

FC Argeș Pitești a reușit o victorie pe revenire, de la -20 puncte, fără doi jucători de bază, în confruntarea cu Rilski Sportist Samokov. Rezultatul final al partidei din ziua a 2-a la turneul memorial Antonio Alexe – ediția a 9-a a fost de 71-69.

Partida a cuprins două repriza diametral opuse. Bulgarii au fost mai buni din toate punctele de vedere în primele 20 minute de joc. Aceștia s-au desprins la 42-22 spre finalul secvenței a 2-a. Alb-violeții au marcat ultimele patru puncte pentru a reduce deficitul la 16 lungimi.

După pauză FC Argeș a arătat cu totul altfel. Mult mai agresivă și cu un Tudor Gheorghe inspirat la creație. Piteștenii au avut grijă de minge și au avut un nivel bun de contabilitate. Ei au început să recupereze și s-au apropiat la cinci puncte cu zece minute înainte de final.

Elevii lui Tudor Costescu au anulat întregul deficit și au preluat conducerea, scor 58-57, cu cinci minute înainte de final. Rilski a revenit în avantaj, dar un parțial de 12-5 i-ar desprins decisiv pe argeșeni. Bulgarii au marcat patru puncte pentru a stabili scorul final, dar nu au putut anula întregul deficit până la final.

Nikola Jevtovic a totalizat 16 puncte, 6 recuperări, Raynere Thornton a adăugat 15 puncte, 7 recuperări, iar Mihai Măciucă a terminat cu 15 puncte. Tudor Gheorghe a contribuit cu 8 pase decisive, făcând o treabă foarte bună din acest punct de vedere în absența celuilalt fundaș al echipei, finlandezul Ilari Seppala. De asemenea, Goran Gajovic a lipsit de la FC Argeș.

În replică, Brandon Brown a totalizat 17 puncte, 6 pase decisive pentru Rilski Sportist.

Amintim că în ziua de deschidere a turneului de la Oradea, CSM CSU din localitate a învins pe Rilski Sportist cu 70-69. Așadar, sâmbătă (18.09), cu începere de la ora 18:00, CSM CSU Oradea și FC Argeș Pitești joacă cu trofeul pe masă în ceea ce va fi ultimul meci de pregătire pentru echipele clasate pe locurile 2 și 3 în precedenta ediție a Ligii Naționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *