„Europe’s finest” la startul ediției jubiliare!

Euroliga masculină, sub egida Euroleague Basketball sau altfel spus Euroliga modernă, se află în fața celei de-a 20-a ediții din istorie. Acesta pornește la drum joi (03.10), cu 18 echipe la start.

Sezonul 2000/01 a marcat o schimbare majoră în baschetul europen de club. O serie de echipe au ieșit de sub tutela FIBA, iar alături de o companie privată din Spania, au pus bazele Euroleague Basketball. Avea să fie startul unor noi vremuri, așa cum baschetul european la nivel de club nu a mai pomenit.

La distanță de 20 ani, Euroleague Basketball este un organism redutabil în peisajul baschetului de pe bătrânul continent. Păstorește cele mai puternic competiții la nivel de club în Europa, dar mai presus de asta este faptul că produsul oferit a ajuns unul rentabil. În zilele noastre baschetul la nivel de Euroligă tinde să devină o afacere.

Mai corect spus, Euroleague Basketball oferă pasionaților de pe continent un nivel baschetbalistic fenomenal. În schimb, un număr de echipe obțin profit, iar acest trend ar putea să conducă spre capacitatea de autofinanțare a cluburilor ce participă în această competiție. Nu suntem încă acolo, dar direcția e potrivită.

În cei 19 ani scurși de la lansarea Euroligii moderne – baschetul în Europa cunoscând un progres uluitor, proces demarat după prezența Dream Team la Barcelona în anul 1992 – ritmul, calitatea, energia și dăruirea totală a jucătorilor fac din această competiție un magnet la publicul larg. Sălile sunt tot mai mari și tot mai pline, pasiunea și interesul consumatorilor fiind tot mai mare.

Un pas deosebit de important făcut de Euroleague Basketball a constat în mutarea jocurilor pentru serile de joi și vineri pentru a nu fi la concurență cu serile din Liga Campionilor la fotbal. O decizie excelentă, audiențele TV, respectiv prezența în săli fiind radical mai mari după această modificare.

Un alt aspect deosebit de important a fost trecerea la o ligă în adevăratul sens al cuvântului. Disputarea sezonului regulat cu meciuri pe sistemul fiecare cu fiecare în dublă manșă a mărit numărul de meciuri și a creat sentimentul că într-adevăt cea mai bună echipă câștigă. Sistemul competițional rezervă atât serii de playoff, cât și un Final Four, care e posibil să nu fie cel mai corect mod de a desemna campioana, dar cu siguranță disputarea finalei sub forma unui singur meci concentrează toate energiile posibile între ultimele două echipe rămase în picioare după un sezon care testează pe toată lumea, de la prima la ultima echipă, de la primul până la ultimul individ.

Sezonul 2019/20 va fi cel ce-al 20-lea din istoria Euroligii moderne și va fi cel mai solicitant din istorie. Fiecare echipă va juca 34 meciuri în sezonul regulat, iar cu playoff și Final Four poate să ajungă la un maxim de 41 meciuri numai în arena internațională. În compania celor mai bune echipe din Europa. Împotriva cremei.

Toți cei care doresc pot urmări Euroliga masculină – ediția 2019/20 prin intermediul Euroleague TV. Există următoarele opțiuni:

  • abonament de 90 euro – acces la toate meciurile din Euroligă și EuroCup
  • abonament de 80 euro – acces la meciurile din Euroligă
  • abonament de 33 euro – acces la meciurile din EuroCup

Cele mai titrate echipe din istoria modernă a Euroligii

Locul 1 – Panathinaikos Atena și CSKA Moscova cu patru trofee fiecare.
Locul 3 – Maccabi Tel-Aviv cu trei trofee.
Locul 4 – Olympiacos Pireu, FC Barcelona și Real Madrid cu câte două trofee.
Locul 7 – Virtus Bologna și Fenerbahce Istanbul cu câte un trofeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.