Eugen Ilie este noul antrenor al celor de la Steaua București

În vârstă de 44 ani, Eugen Ilie este noul antrenor principal al celor de la Steaua București. Formația din Capitală ocupă locul 10 al clasamentului, având un bilanț de 4 victorii și 6 înfrângeri.

„Rusu” sosește de la SCM U Craiova, formație la care a ocupat funcția de antrenor asistent. El a ghidat-o ultima dată, ca principal, pe CSM Galați. Colaborarea cu echipa de pa Dunăre s-a întins pe parcursul sezonului 2019/20, fiind antrenor principal. A obținut 13 victorii și 6 înfrângeri, situându-se pe locul 4 în Grupa Galbenă la momentul suspendării campionatului. De asemenea, a avansat în turul al 2-lea al Cupei României.

Fost jucător de baschet la nivelul primului eșalon din România, Eugen Ilie și-a început activitatea de antrenor la CS Otopeni. Ulterior a activat în Asia. La întoarcerea în țară, Eugen Ilie a ghidat echipe precum CSM Ploiești, CSU Știința București, Dinamo București, CSO Voluntari, respectiv CSM Galați. La toate aceste echipe a activat din postura de antrenor principal.

foto: Ionuț Greere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *