Anadolu Efes Istanbul a oficializat legitimarea bosniacului Dzanan Musa. Acesta se întoarce în Europa după o experiență în NBA. Musa a semnat cu Efes un contract cu valabilitate până la încheierea sezonului 2022/23.
În vârstă de 21 ani, Musa a jucat pentru Brooklyn Nets în NBA, între 2018 și 2020. El a bifat 54 apariții în această competiție. De asemenea, a jucat în G-League. În pauza dintre sezonul 2019/20 și 2020/21, Dzanan a fost transferat la Detroit Pistons, dar această echipă i-a reziliat contractul și a devenit agent liber.
Pe plan european, acesta a jucat pentru Cedevita Zagreb. Jucător de pozițiile 2-3. Musa a fost ales cu opțiunea a 29-a în NBA draft 2018 de către Nets.
Noua echipă a jucătorului bosniac are 10-9 la general în Euroliga masculină și 15-0 în campionatul Turciei. Musa devine al 10-lea jucător străin din lotul echipei antrenate de către Ergin Ataman.