Dragoș Diculescu: „Încă de când eram la juniori am avut visul de a juca afară”

Dragoș Diculescu este unul dintre cei doi jucători convocați la echipa națională de baschet masculin a României care își desfășoară activitatea în străinătate. Jucătorul născut în București, format în capitală, dar care a cunoscut consacrarea la nivel de seniori prin intermediul sezoanelor petrecute la Timișoara și Craiova, după o carieră juvenilă de excepție, parcurge primul sezon ca sportiv profesionist în afara granițelor țării natale.

Legitimat la echipa olandeză Landstede Hammers, din localitatea Zwolle, Dragoș activează în noua BNXT League – o competiție prin care ligile din Olanda și Belgia s-au unit. Am avut oportunitatea să aflăm de la Diculescu mai multe lucruri interesante atât despre angajamentul său actual, cât și care este poziția sa în legătură cu anumite subiecte ce au legătură cu jocul de baschet din România.

Au trecut câteva luni de la plecarea în Olanda. Cum apreciezi în acest moment decizia de a juca în alt campionat mai ales în condițiile în care te aflai la ultimul sezon ca jucător U23, dacă ai fi rămas în România?

Încă de când eram junior am avut visul de a juca afară. An de an am muncit și am încercat să progresez pentru a mă putea apropia cât mai mult de acest obiectiv și chiar dacă uneori părea un pic prea ambițios, am avut răbdare și încredere că lucrurile se vor așeza. În momentul în care oportunitatea s-a ivit am acceptat cu brațele deschise provocarea. Decizia pe care am luat-o este una complet asumată, conștient fiind de avantajele și dezavantajele ei. Sunt foarte mulțumit de alegerea făcută, dar conștient că “greul” (căci nu poți vorbi de greu când iubești acest sport) de abia acum începe.

Ce ai întâlnit din punct de vedere profesional în Olanda? Cum se compară cu condițiile existente la cluburile din LNBM?

În Olanda am întâlnit un mediu foarte profesionist, am fost primit cu multă căldură de cei de aici, s-au asigurat că nu îmi lipsește nimic și că acomodarea mea este cât mai ușoară. Facilitățile din Zwolle și de fapt, din toată Olanda și Belgia, sunt excepționale. Avem la dispoziție o sală de fitness excelent dotată, trei terenuri de antrenament, centru de recuperare, mașină personală pentru fiecare jucător și așa mai departe. Cred că cel mai important este faptul că un număr mare de oameni lucrează în jurul echipei pentru a se asigura că noi, jucătorii, avem tot ce ne trebuie pentru a putea performa la cel mai înalt nivel. Comparativ cu nivelul general din România, cred că aici îi este mult mai ușor unui tânăr să se focuseze pe baschet și pe îmbunătățirea jocului său. Pentru mine este remarcabil faptul că la orice oră pot să lucrez suplimentar, ajutat de unul dintre antrenorii echipei care se ocupa strict de antrenamentele de individualizare.

Cum este viața în Olanda pentru un tânăr în vârstă de 22 ani plecat acolo pentru a juca baschet?

Staff-ul echipei se asigură zi de zi că avem tot ce ne trebuie în așa fel încât să putem fi 100% concentrați pe baschet. În mod normal, începem dimineața cu un antrenament de individualizare și/sau aruncări și/sau sală de forță, iar seara antrenament colectiv cu echipa. Antrenamentele îmi ocupă o mare parte din zi astfel că aleg ca puținul timp liber care îmi rămâne să îl petrec odihnindu-mă și pregătindu-mă pentru ziua următoare.

Resimți în vreun fel faptul că trăiești într-o țară străină și că activezi într-un alt mediul decât cel de acasă?

La început a fost un sentiment interesant deoarece imediat am simțit diferența de mentalitate, de cultură, iar oamenii sunt cu totul altfel. Toți cei din cadrul echipei, cât și fanii echipei, m-au ajutat să mă adaptez mult mai repede decât mă așteptam. Mi-au făcut un mini-tur încă din prima zi în care am sosit, ca să știu exact de unde mă pot aproviziona cu mâncare, benzină etc și tot ceea ce trebuie să știu despre regulile de acolo. Singurul aspect care îmi lipsește este familia mea, însă știu că părinții mă susțin în totalitate să continui să îmi urmez visul, chiar și în zilele care nu par așa roz. Cu siguranță îmi este dor de ei, dar vorbim la telefon și pe Facetime destul de des, așa că îmi este mai ușor să mă simt aproape de casă.

În România ai jucat alături de mulți jucători străini, dar ai reușit să te impui. Cum a fost să ai statut de autohton într-un campionat dominat de jucători străini?

O să spun cu toată sinceritatea căci la început a fost destul de frustrant. M-am lovit de anumite idei preconcepute pe care nici până acum nu le pot înțelege și cred, sincer, că trag mult în jos baschetul românesc. Consider că toți suntem jucători de baschet și, indiferent de ce scrie în pașaport, culoarea pielii, înălțime sau greutate, toți suntem egali, ceea ce facem pe teren ne diferențiază. Din păcate, în România, dacă ești autohton, pleci din start cu un dezavantaj, deși în mod normal lucrurile trebuie să stea invers. După ce am înțeles care sunt “regulile“ am hotărât să fiu foarte atent la modul în care îmi aleg pașii în carieră. Am fost binecuvântat să am de-a lungul anilor antrenori care mi-au oferit încredere și s-au ocupat și cu dezvoltarea jocului meu.

Sunt mândru de deciziile luate până acum deoarece fiecare dintre ele a reprezentat o etapă în dezvoltarea mea. Cu siguranță, au fost necesare sacrificii, acum nu am niciun trofeu câștigat în România și contul meu bancar este mult mai sărac, însă sunt mulțumit de direcția în care mă îndrept, căci ceea ce cu adevărat contează pentru mine este să traiesc jocul la intensitate maximă.

Prin trecerea în afara granițelor României ți s-a schimbat statutul. Acum ești jucător străin în campionatul Olandei. Cum vezi această postură?

Indiferent de statutul pe care îl am sau l-am avut într-o echipă am avut mereu așteptări ridicate de la mine. Evident, în postura în care mă aflu acum lumea așteaptă de la mine să performez zi de zi la cel mai înalt nivel. Partea bună este că nici eu nu cer mai puțin de atât de la propria persoană, deci așteptările noastre cumva se suprapun.

Cum se compară ca stil jocul din Olanda cu cel din LNBM?

Consider că baschetul în sine este același peste tot, cu siguranță sunt mici diferențe, însă, per total, este același sport de care m-am îndrăgostit de la vârsta de 7 ani. Dacă ar fi să spun o diferență este modul în care jucătorii autohtoni sunt percepuți aici. Aproape fiecare echipă joacă cu 4 străini deși limita maximă este de 7. Aici, jucătorii locali au roluri bine stabilite și importante în angrenajul echipelor astfel că multe formații preferă să nu aducă jucători străini doar “de dragul de a aduce”. În România, o bună parte din echipe preferă să aducă 6 străini în ciuda faptului că o parte din ei ocupă locul unui autohton de calitate sau a unui tânăr cu potențial. Totodată, în pre-sezon, când au fost implementate schemele de joc, nu am simțit vreo secundă că există o diferență între jucătorul străin și cel autohton.

Mai multe echipe olandeze joacă sau au jucat în cupele europene în acest sezon. Ce părere ai despre nivelul competițional din BNXT League?

BNXT League este o competiție foarte puternică, cu siguranță unirea ligii olandeze cu cea belgiană este una benefică pentru ambele părți. Șase echipe au fost/sunt angrenate în competiții europene. Este o provocare și totodată o bucurie să îmi pot măsura forțele cu echipe de mare calitate.

Ai avut timp să urmărești cum se lucrează la nivel juvenil în Olanda? Cum se compară cu modul de lucru la acest nivel din România?

Sistemul de aici este foarte bine pus la punct datorită facilităților, iar juniorii au zilnic câte 2 antrenamente. În cadrul Landstede Hammers ei sunt incluși într-un program școlar special realizat în funcție de antrenamentele lor. Modul în care reușesc să îmbine baschetul cu școala este formidabil. Din păcate, știu din experiența proprie că este nevoie de mult efort pentru ca în România un sportiv să poată merge în parelel cu școala și baschetul, deoarece astfel de programe sunt destul de rare. Pe lângă acest aspect, jucătorii nu sunt întotdeauna încurajați să fie interesați și de performanțele lor academice.

Un alt aspect este faptul că jucătorii echipei de seniori aici sunt văzuți ca niște modele pentru acești tineri. Astfel luăm parte lunar la clinicuri și antrenamente alături de ei. Suntem conștienți de impactul pe care îl avem asupra acestor tineri și ne responsabilizează.

Urmează acțiunea echipei naționale. Ce așteptări ai de la meciul cu Luxemburg și de la această campanie?

Aștept cu nerăbdare acțiunea alături de echipa națională. Este o mândrie și o onoare să pot îmbrăca din nou tricolorul, mi-a fost foarte dificil să privesc de acasă meciurile din această vară. Sunt pregătit să dau totul pe teren pentru a încheia această grupă pe primul loc, căci miza jocurilor de la națională are ceva în plus față de alte meciuri – să demonstrăm că România merită să fie privită cu respect și apreciere.

Cum ți se pare schimbarea de staff tehnic?

Întotdeauna o schimbare poate aduce un plus sau cel puțin un refresh într-o echipă. Cu siguranță, sunt multe aspecte care pot fi îmbunătățite, totul însă pornește de la noi, jucătorii. În ceea ce mă privește, îmi doresc să pot oferi cât mai mult echipei naționale. Am avut sentimentul că în ultima perioadă nu mi s-a oferit șansa să dau maximum țării mele.

Probabil sunt și alți tineri români care practică jocul de baschet și ar vrea să facă o carieră în acest domeniu, care să includă experiențe în străinătate. Ce îi sfătuiești?

Sfatul meu pentru ei este să dea tot ce pot pe teren chiar dacă nu au cea mai prosperă zi, să considere fiecare antrenament o oportunitate de a crește, să își păstreze optimismul, să nu lase oportunitățile să le scape și să aibă curajul să schimbe dacă ceva nu merge bine.

Să creadă în visul lor și să fie suficient de motivați să sacrifice orice bucurii temporare pentru a-și putea atinge țelul, evident dacă știu că asta își doresc cu adevărat. Să își caute modele, începând cu părinții lor și ajungând la alți sportivi de performanță sau oameni de succes din alte domenii, să ia de la fiecare ce se potrivește cu ideologia lor de viață și să își creeze o mentalitate sănătoasă care îi va duce cât mai departe. Să se bucure de fiecare secundă pe terenul de baschet și să nu uite niciodată că dacă vrei să ajungi acolo unde doar 1% reușesc, trebuie să fii dispus să faci ce 99% nu sunt dispuși să facă.

Citiți și

Dragoș Diculescu: „Mi-am cultivat o mentalitate prin care să nu fiu niciodată complet satisfăcut cu performanța mea” – United Hoops România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *