Dragan Zekovic a semnat prelungirea cu CSM CSU Oradea

Dragan Zekovic a semnat un nou angajament cu CSM CSU Oradea. Baschetbalistul sârb-muntenegrean va evolua la formația alături de care a petrecut precedentele două stagiuni și în sezonul competițional 2020/21.

Înalt de 2.09 metri, în vârstă de 33 ani, jucător de pozițiile 4-5, Zekovic se remarcă cu precădere în faza ofensivă. El dispune de o aruncare redutabilă de la distanță, dar și de procedee specifice jocului din spațiul de trei secunde.

Zeko a debutat în baschetul românesc alături de CSU Asesoft Ploiești, în sezonul 2013/14. El a revenit în țara noastră în sezonul 2017/18, la Steaua CSM EximBank, pentru ca din noiembrie 2018 să fie jucătorul lui CSM CSU Oradea.

În peste o sută de meciuri disputate în țara noastră, Zekovic are medii statistice de 12.8 puncte, 4.5 recuperări, 1.4 pase decisive și 0.7 intercepții în aproape 24 minute pe partidă pentru 14.3 la eficiență. El are procentaje de 63% la aruncările de două puncte, 39% la trei puncte și 87% la linia de pedeapsă.

În sezonul 2019/20, scurtat de pandemie, Zekovic a jucat 21 meciuri în competițiile interne. El a avut medii statistice de 12.3 puncte, 4.8 recuperări, 1.8 pase decisive, 0.9 intercepții și 0.4 capace în peste 22 minute pe partidă pentru 15.4 la eficiență.

Zekovic este al 4-lea jucător care își prelungește angajamentul cu CSM CSU Oradea în această vară. El se alătură unei liste din care mai fac parte Nikola Markovic, Giordan Watson și Arturas Valeika.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *