Dinos Mitoglou este al 2-lea jucător de la Olimpia Milano depistat dopat în sezonul 2021/22

Dinos Mitoglou, pivotul echipei AX Olimpia Milano, a fost depistat pozitiv la un control antidoping. Anunțul a fost făcut de către clubul lombard.

Testul cu pricina a fost efectuat la finalul partidei pe care Olimpia Milano l-a disputat pe data de 4 Martie anul curent, la Atena (Grecia), în fieful lui Panathinaikos. El nu a jucat în precedentele două meciuri ale italienilor din Euroligă, însă a fost pe parchet la jocul cu Varese, în ultima etapă de campionat disputată în Lega Basket Serie A.

Nu se precizează cu exactitate ce substanță a fost utilizată de sportiv. Conducerea lui Olimpia Milano a anunțat că jucător a fost suspendat cu efect imediat din precauție. De asemenea, italienii anunță că sunt la dispoziția federației italiene, Euroleague Basketball, FIBA, dar și a autorităților italiene, respectiv WADA pentru analize și clarificări suplimentare.

Mitoglou are 25 ani, măsoară 2.10 metri și este pivot. El este originar din Grecia și se află primul sezon în Italia. Acest jucător a evoluat ca amator pentru Aris Salonic, după care a făcut facultatea în SUA, unde a jucat baschet pentru Wake Forest. În 2017 s-a întors în Grecia, unde a jucat patru sezoane pentru Panathinaikos Atena.

Este cel de-al 2-lea caz de dopaj depistat în lotul lui Olimpia Milano pe parcursul sezonului competițional 2021/22. Primul caz este cel al lui Riccardo Moraschini, depistat pozitiv la un test de rutină efectuat la un antrenament al echipei, în luna Octombrie 2021. În pofida faptului că Moraschini a susținut faptul că iubita acestuia a folosit un spray ce conține clostebol – un steroid anabolizant utilizat pentru tratarea rănilor – iar el a inhalat indirect amintita substanță, conducerea clubului i-a reziliat contractul la începutul acestei săptămâni.

În vârstă de 31 ani, înalt de 1.94 metri, Riccardo evoluează la pozițiile 1-2. El a jucat pentru Olimpia Milano din 2019. Anterior a mai jucat pentru alte echipe italiene, fiind un produs al lui Virtus Bologna, grupare alături de care a debutat la nivel de seniori.

Menționăm că în urmă cu câteva zile Agenția Națională Anti Doping (ANAD) a transmis informări către federațiile naționale de specialitate din sportul românesc cu privire la implementarea unei noi legislații în ceea ce privește lupta împotriva dopajului. De asemenea, a fost actualizată lista substanțelor interzise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.