Cel mai de succes tandem de frați din istoria baschetului internațional și-a anunțat retragerea din echipa națională a Spaniei

Pau Gasol și Marc Gasol au anunțat, la scurt timp după eliminarea Spaniei în sferturile de finală ale Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo, că se retrag din echipa națională. Astfel, se încheie cel mai important capitol din istoria echipei naționale a Spaniei.

Pau a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice și a cucerit două medalii de argint, respectiv una de bronz. Marc a evoluat la trei ediții și a obținut două medalii de argint. De asemenea, Pau are trei titluri de campion al Europei și unul de campion mondial, retrăgându-se din prima reprezentativă iberică după ce a cucerit 11 medalii internaționale (EuroBasket, World Cup, Jocuri Olimpice), incluzând patru medalii de aur. Marc are două titluri mondiale și două europene, respectiv 9 medalii internaționale.

Este fără îndoială cel mai cunoscut tandem de frați care a evoluat în baschetul internațional. Implicit este și cel mai titrat. În plus, ambii au avut cariere extraordinare în NBA. Pau are două titluri NBA, iar Marc are unul. Ambii au fost piese de bază în rotațiile echipelor alături de care au obținut aceste performanțe.

Atunci când vorbim despre Pau Gasol este limpede că discutăm despre cel mai bun jucător din istoria baschetului european destinat echipelor naționale. Totodată, Pau este în discuție, alături de Dirk Nowitzki și Tony Parker, dar în scurt timp discuția se va extinde către alți sportivi (cum ar fi Giannis Antetokounmpo și Luka Doncic), pentru titlul de cel mai bun jucător european din istoria NBA.

Pau Gasol va rămâne în istorie, similar lui Luis Scola, un jucător care a răspuns, ori de câte ori s-a putut, afirmativ convocării la echipa națională. Motiv pentru care el trebuie oferit drept exemplu. Este un om care a înțeles importanța originii și mândria de a juca pentru echipa națională.

Totodată, Pau este unul dintre cei mai eleganți și talentați oameni de pozițiile 4-5 care au evoluat vreodată în baschet. Clasa și capacitatea de a juca un baschet inteligent, talentul specific pentru jocul de baschet, pasiunea și formarea baschetbalistică excepțională de care a beneficiat au condus la o astfel de carieră.

Și-a început cariera profesionistă în anul 1998. A debutat în prima reprezentativă a Spaniei în anul 2001, după ce a fost campion european U18 în 1998 și campion mondial U19 în 1999, fiind unul dintre puținii jucători care au rezistat la cel mai înalt nivel timp de două decenii. Perioadă în care jocul de baschet a cunoscut un progres și o ascensiune excepționale atât din punct de vedere tehnico-tactic, cât și din punct de vedere fizic/atletic.

Pau Gasol este fără îndoială cel mai bun răspuns pe care Spania l-ar putea oferi atunci când ar putea fi întrebată care a fost consecința participării Dream Team-ului american la Jocurile Olimpice de la Barcelona, în anul 1992. Originar tocmai din Barcelona, debutul jucătorilor profesioniști de baschet în programul olimpic s-a consemnat la cel mai oportun moment pentru generația pe care Pau Gasol a purtat-o spre cele mai importante rezultate ale Spaniei în istoria jocului de baschet.

În perioada imediat următoare, Pau va lua o decizie dacă va continua să joace la nivel de club. El a declarat:

„Sunt mândru de participarea la Jocurile Olimpice deoarece eram aproape convins că accidentările pe care le-am suferit în ultimii ani mă vor împiedica să joc la Tokyo. Simplul fapt că am participat este deja un succes și sper ca acest lucru să fie perceput ca o dovadă că atunci când îți dorești ceva cu adevărat și ești dispus să te implici acestui obiectiv el poate fi îndeplinit.

Meciul cu SUA din sferturile de finală de la Tokyo a fost ultimul pentru mine la echipa națională. Urmează să port o discuție cu familia mea și să stabilim împreună dacă voi mai juca l anivel de club sau a venit momentul să-mi stabilesc alte obiective în viață.”

În schimb, Marc Gasol a confirmat că va mai juca cel puțin un sezon la nivel de club. El este sub contract cu Los Angeles Lakers.

Atunci când se va vorbi despre Spania în baschet, specialiștii și fanii vor vorbi deopotrivă despre acest tandem uluitor, care a încântat lumea sportului cu mingea la coș. Iar atunci când se va vorbi despre Pau și Marc, inevitabil, în discuție va fi adus excepționalul baschet spaniol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *