Vlad Moldoveanu începe o nouă aventură. Baschetbalistul în vârstă de 31 ani revine după o absență îndelungată de pe teren, cauzată de o accidentare, urmată de o problemă de sănătate. După ce a evoluat în Italia, Franța, Estonia, Polonia, România și Turcia, respectiv în competiții de top la nivel europen, precum Euroliga, EuroCup și EuroBasket, baschetbalistul originar din București a semnat cu Ifaistos Limnou, formație angrenată în primul eșalon baschetbalistic al Greciei.
Continuă lectura „Vlad Moldoveanu vorbește pe larg despre cele petrecute în ultimul an și jumătate”Aleks Vlahovic a semnat în Slovenia. Va fi coleg cu Milos Pesic!
Aleksandar Vlahovic a semnat în Slovenia. Baschetbalistul originar din Serbia este noul conducător de joc al echipei KK Tajfun Sentjur.
Continuă lectura „Aleks Vlahovic a semnat în Slovenia. Va fi coleg cu Milos Pesic!”Zalgiris Kaunas – Buget de aproape 12 milioane euro și peste șapte mii abonați în sezonul 2019/20
Zalgiris Kaunas a anunțat că în sezonul competițional 2019/20 va beneficia de un buget de 11.9 milioane euro. Campioana Lituaniei a emis un comunicat oficial prin intermediul căruia precizează cum sunt folosiți acești bani.
Continuă lectura „Zalgiris Kaunas – Buget de aproape 12 milioane euro și peste șapte mii abonați în sezonul 2019/20”Basketball Champions League ajunge în confederația Americas
Sezonul 2019/20 va consemna lansarea Basketball Champions League Americas. Ceremonia de lansare a acestei întreceri, organizate sub egida FIBA, a avut loc sâmbătă (21.09), la Montevideo, cu paticiparea președintelui onorific al FIBA, Horacio Muratore. Acesta a fost numit președinte al Board-ului competiției.
Continuă lectura „Basketball Champions League ajunge în confederația Americas”Fortidudo Bologna se impune în meciul de deschidere al Lega Basket Serie A – ediția 2019/20
Lega Basket Serie A – ediția 2019/20 a demarat în ursul serii de marți (24.09), la Pesaro. Victoria Libertas din localitate a primit vizita lui Fortitudo Bologna. Rezultatul final a fost de 72-80.
Continuă lectura „Fortidudo Bologna se impune în meciul de deschidere al Lega Basket Serie A – ediția 2019/20”EuroCup 2019/20 – A 18-a ediție demarează pe 1 octombrie
Mai puțin de o săptămână ne desparte de startul EuroCup – ediția 2019/20. A 2-a competiție Euroleague Basketball respectă sistemul competițional și numărul de participante din sezonul precedent.
Continuă lectura „EuroCup 2019/20 – A 18-a ediție demarează pe 1 octombrie”Presezon – Trei turnee de pregătire în perioada 25/29 septembrie
În cursul acestei săptămâni, mai exact în perioada 25-29 septembrie anul curent, în țara noastră se vor desfășua trei turnee de pregătire. În plus, o echipă românească va evolua peste hotare, acolo unde va disputa trei jocuri de verificare. În total, 12 din cele 16 formații implicate în Liga Națională de baschet masculin – ediția 2019/20 vor avea programate jocuri în intervalul amintit.
Continuă lectura „Presezon – Trei turnee de pregătire în perioada 25/29 septembrie”CS Olimpia București – Generații, antrenori și competiții în sezonul 2019/20
În sezonul 2019/20, secția de baschet din cadrul Clubului Sportiv Olimpia București va participa în Campionatele Naționale de juniori cu patru echipe. Bucureștencele vor lua startul la categoriile U16 feminin, U15 feminin, U14 feminin, respectiv U13 feminin.
Continuă lectura „CS Olimpia București – Generații, antrenori și competiții în sezonul 2019/20”Pablo Laso este antrenorul anului 2019 în Spania
Pablo Laso a fost votat antrenorul anului 2019 în Spania. Aceasta distincție vine la câteva zile după ce a ghidat pe Real Madrid spre trofeul de SuperCupă. Este al 2-lea trofeu câștigat de Laso în 2019.
Continuă lectura „Pablo Laso este antrenorul anului 2019 în Spania”Anadolu Efes Istanbul la startul sezonului competițional 2019/20
Anadolu Efes Istanbul, campioana în exerițiu a Turciei și finalista Euroligii masculine în sezonul 2018/19, are un lot de 17 jucător la startul noii stagiuni. Formația antrenată de Ergin Ataman a operat mai multe modificări în lotul de jucători, cu precădere la poziția 4.
Continuă lectura „Anadolu Efes Istanbul la startul sezonului competițional 2019/20”