AS Monaco se clasează pe locul 3 în Euroliga masculină – ediția 2022/23

AS Monaco a învins FC Barcelona, scor 78-66, în finala mică a Euroligii masculine – ediția 2022/23. Meciul s-a desfășurat duminică (21.05), la Kaunas, în cadrul Final Four-ului.

Jocul a fost controlat în totalitate de monegasci. Aceștia au avut un nivel de joc și o dispoziție la efort net superioare. Explicabile prin prisma faptului că prezența între primele patru a reprezentat un nou pas înainte și implicit cel mai important rezultat din istoria participărilor în cupele europene.

Formația antrenată de către Sașa Obradovic s-a desprins la 11 lungimi în primul sfert și a continuat să se desprindă. La jumătatea partidei scorul era de 44-28, iar cu zece minute înainte de final ecartul a fost de 15 puncte. În debutul sfertului 4 s-a consemnat un nou ecart maxim, dincolo de 20 puncte. Finalul jocului nu a adus schimbarea.

A fost un meci în care ambele echipe au acordat mai multe minute jucătorilor puțin sau deloc utilizați în semifinale. Matthew Strazel a fost cel mai bun marcatori al lui Monaco, având 14 puncte. Alpha Diallo a adăugat 10 puncte, 6 recuperări, iar Donta Hall a avut 9 puncte, 11 recuperări pentru învingători. De cealaltă parte, Nikola Mirotic a totalizat 15 puncte, 4 intercepții.

Astfel s-a scris istoria primei victorii pentru AS Monaco în fața Barcelonei.

FC Barcelona a ocupat locul 2 în Euroligă în 2021, s-a clasat pe locul 3 în 2022, pentru ca în acest sezon să se claseze pe locul 4.

Iată pe scurt progresul internațional al lui AS Monaco la nivel de club:

  • 2017 – locul 3 în Basketball Champions League
  • 2018 – finalistă Basketball Champions League
  • 2020 – sfertfinalistă în EuroCup (moment în care competiția a fost suspendată de pandemia COVID-19)
  • 2021 – câștigătoare EuroCup
  • 2022 – sfertfinalistă în Euroligă (învinsă cu 3-2 în playoff de Olympiacos Pireu)
  • 2023 – locul 3 în Euroligă

Ambele grupări se vor concentra de acum pentru faza finală a competiției interne. Monaco încearcă să câștige primul titlu de campioană a Franței, iar FC Barcelona va lupta pentru a recâștiga titlul național în Spania, deținut în prezent de marea rivală, Real Madrid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.