Arianna Ganea, principala realizatoare a echipei Crișul BC U Oradea la turneul final U16 feminin

Turneul final al Campionatului Național U16 feminin – ediția 2020/21 a avut loc săptămâna trecută la Sfântu Gheorghe. Competiția a consemnat triumful echipei ACS Dan Dacian București după o finală cu Olimpia Rapid București.

Podiumul a fost completat de CS Crișul BC U Oradea, echipă antrenată de soții Ioana și Daniel Anica, respectiv de Bela Salamon. Gruparea de pe malul Crișului Repede a triumfat în finala mică a competiției, scor 60-53, în confruntarea cu Sportul Studențesc.

Aceasta a fost cea de-a 8-a victorie din totalul de 15 partide disputate de gruparea orădeană în actuala ediție de campionat destinată generației 2005 feminin. Liderul statistic, cu un indice de 14.8 la eficiență, dar nu numai, al echipei a fost Arianna Ganea. Ea a totalizat medii statistice de 9.8 puncte, 9.6 recuperări, 1.8 capace, 1.2 pase decisive și 1.2 intercepții în 29:13 minute pe partidă, având 46% la aruncările din acțiune, respectiv 59% la linia de pedeapsă.

Cu 74 puncte de eficiență acumulate în cadrul turneului final, Arianna s-a clasat pe locul al 5-lea în ierarhia individuală a acestui turneu. Totodată, ca o recunoaștere a prestațiilor avute și a impactului asupra propriei echipe, ea a fost inclusă în cvintetul ideal al turneului. Asta după ce a realizat un double-double în meciul pentru medalia de bronz, având 10 puncte, 10 recuperări și 2 intercepții pentru 16 la eficiență și 12 la +/- în aproape 30 minute de joc.

Într-o competiție, similar altora la acest nivel, dominată de echipele din București, Crișul BC U Oradea a reușit să se infiltreze în careul de ași, iar în finala mică a repurtat un succes important. Unul în cadrul căruia Arianna Ganea a avut un aport consistent, ce i-a adus de altfel și recunoașterea individuală la încheierea evenimentului. Împreună, desigur, cu rezultatul echipei.

Născută pe data de 3 martie 2006, Arianna s-a transferat în acest sezon la BC U Oradea, alături de antrenorul Bela Salamon, după ce a început activitatea baschetbalistică la o altă echipă orădeană, BC Rookies. Așadar, ea este cu un an mai mică decât limita de vârstă admisă la această categorie.

Acesta a fost al 3-lea turneul final de campionat național pentru Arianna. Ea a participat, alături de Rookies, la tureele finale U13 și U14 feminin din 2019 și 2020. În ambele cazuri s-a clasat pe locul al 5-lea.

Povestea Ariannei Ganea este mult mai complexă decât o arată rezultatele sau cifrele. Ea are legătură cu întâmplări de viață nedrepte și imposibil de înțeles. Este important însă de subliniat că Arianna este înzestrată cu calități baschetbalistice deosebite și că are tot viitorul în față. Provine dintr-o familie în care baschetul a fost întotdeauna religie și este cert că cineva veghează în liniște asupra ei în teren și în afara lui.

Foto: B.C. „U” Oradea (Facebook)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.