Andrew Bogut și Axel Hervelle și-au anunțat retragerea din baschet

Luna decembrie 2020 demarează în baschetul internațional cu două retrageri. Australianul Andrew Bogut și belgianul Axel Hervelle au anunțat că renunță la activitatea de sportivi profesioniști. Ambii au fost lideri și căpitani ai echipelor naționale din care au făcut parte pe perioade îndelungate.

Bogut (foto 1) a anunțat această decizie în pofida faptului că și-a dorit să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În vârstă de 36 ani, înalt de 2.13 metri, acesta a fost selectat cu prima opțiune în NBA Draft 2005. El a jucat 14 sezoane în NBA, bifând 706 apariții în sezonul regulat și 77 în playoff, având medii pe carieră de 9.6 puncte, 8.7 recuperări, 2.2 pase decisive și 1.5 capace în 28.5 minute pe meci.

Palmaresul lui Andrew cuprinde un titlu NBA alături de Golden State Warriors. A fost campion mondial U19 și de mai multe ori clasat pe locul 4, alături de prima reprezentativă a Australiei. În 2019 a fost desemnat MVP al sezonului în liga profesionistă de la Antipozi.

Hervelle (foto 2) se retrage din baschet la capătul unei cariere profesioniste ce s-a întins pe parcursul a 22 sezoane. Înalt de 2.08 metri, Axel a evoluat la poziția 4. El a jucat 14 sezoane în Liga ACB, cel mai puternic campionat național din Europa. De asemenea, a jucat opt sezoane în campionatul Belgiei, incluzând ultimele două sezoane.

Alături de prima reprezentativă a Belgiei, Hervelle a jucat la turneul final al EuroBasket 2015, unde s-a oprit în optimile de finală. La nivel de club a câștigat două titluri de campion al Spaniei și un trofeu EuroCup, toate în uniforma lui Real Madrid. A jucat cinci sezoane în Euroligă, unde a bifat 99 apariții, respectiv opt sezoane în EuroCup, acolo unde a jucat 100 meciuri.

Andrew Bogut a fost unul dintre cei mai compleți jucători de poziția 5 în NBA. Chiar dacă nu a fost un pivot dominant, el a dispus de un bagaj impresionant de cunoștințe și a fost deosebit de util echipelor pentru care a jucat atât prin fizicul robust, cât și prin IQ-ul baschetbalistic. În schimb, Axel Hervelle a fost unul dintre cei mai redutabili și longevivi jucători de poziția 4 din redutabilul campionat al Spaniei, fiind un jucător deosebit de periculos cu mingea în mână și a căruir prezență în teren a schimbat modul de abordare a defensivei de către echipele adverse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *