Andrei Mandache este unul dintre cei mai experimentați jucători de baschet ai României. În vârstă de 32 ani, înalt de 1.90 metri, originar din Arad, provenit dintr-o familie de sportivi, jucătorul de mână stângă are o bogată activitate jocul cu mingea la coș.
După ce a deprins tainele acestei discipline în orașul natal, Mandache a evoluat la Oradea, Brașov, Otopeni, București, Mediaș și Cluj-Napoca. De asemenea, spre deosebire de mulți jucători români, Andrei a plecat la o vârstă fragedă în SUA. Apoi, la după trei sezoane în Divizia A, la vârsta de 23 ani, Mandache a plecat în Cipru.
S-a întors de acolo cu un trofeu, Cupa Ciprului, în 2012. Pe urmă a câștigat primul trofeu în țara natală, Cupa României, în 2013. A revenit la Oradea, acolo unde în 2016 și 2018 a câștigat două titluri de campion național.
În paralel, Mandache a evoluat pentru echipele naționale ale României la toate categoriile de vârstă. Acest lucru a culminat cu participarea la EuroBasket 2017, unde a scris istorie, reușind un triple-double.
Am discutat cu Andrei Mandache despre întregul său parcurs în baschet.
La ce vârstă ai început baschetul?
Am început să practic baschetul la vârsta de 8 ani.
Ce influență a avut familia ta în decizia de a te dedica jocului de baschet? Cine a avut influență mai mare în această decizie?
Singura influență pe care a avut-o familia asupra mea a fost aceea de a alege sportul, mișcarea, asta pentru ca și părinții au fost sportivi de performanță. Am fost încurajat de ei sa încerc toate sporturile care mă atrageau la acel moment. Astfel am ajuns să practic înot, polo – obținând chiar și o medalie de bronz, fotbal, judo, tenis de masă, ca până la urmă să rămân la baschet. Cu acest sport mă simțeam pur și simplu în elementul meu.
Ai început baschetul la Arad, apoi ai trecut la Oradea, după care ai plecat în SUA. Privind în urmă, cum ți se par primii tăi pași în baschet?
Primii mei pași în tainele acestui sport au fost minunați. Am avut norocul ca în perioada junioratului să lucrez cu trei oameni extraordinari, doamna Mateș, Bondor Valeria și tatăl meu, care și-au dedicat timpul pentru a mă învăța ABC-ul baschetului, lucru întâlnit din ce în ce mai rar în zilele noastre. A urmat perioada de la Oradea, unde am gustat puțin din ce înseamnă să evoluezi la nivel de seniori. O perioadă frumoasă, în care am avut parte de multe lecții ce aveau să mă ajute mai târziu în viață. După un sezon și jumătate petrecut alături de CSM, visul meu de a ajunge în America a devenit realitate. Spre surprinderea mea, acolo am avut parte din nou de ABC-ul baschetului, dar cu o viziune mai modernă, care m-a ajutat să înțeleg acest sport minunat și mai bine. O amintire foarte plăcută este aceea că, imediat după ce am aterizat la Chicago, am mers spre o sală de baschet, unde am participat la o sesiune de antrenament alături de jucători din NBA, o sesiune condusă de nimeni altul decât Tim Grover, antrenorul personal al lui Michael Jordan.
După experiența din America ai jucat la Brașov, Otopeni și Steaua. Cum au fost aceste sezoane în comparație cu ceea ce s-a întâmplat înainte să pleci în America? Cât de mult ți-a folosit experiența din State?
Principala schimbare a fost aceea că a crescut numărul de străini și a apărut regula în care era sau nu obligatorie folosirea unui jucator român în permanență pe teren. Experiența avută în State m-a ajutat foarte mult să am încredere în forțele proprii și să nu las nimic la voia întâmplării. Am învățat că trebuie să muncesc și să depun întotdeauna efortul necesar pentru a fi pregătit în orice situație.
A urmat apoi o experiență în Cipru. Cum a fost baschetul acolo? Dar viața?
O experință superbă, care mi-a adus primul trofeu la nivel de seniori. Mai mult de atât, în acea perioadă am învățat ce înseamnă să ai un rol în cadrul unei echipe. Probabil, statistic vorbind, acel sezon a fost cel mai slab din carierea mea. Cu toate acestea, am fost păstrat în echipă până la sfârșit deoarece îmi îndeplineam rolul primit de la antrenor. Acest lucru m-a făcut să înțeleg și mai bine că baschetul înseamnă mai mult decât punctele marcate.
Nivelul baschetului la acel moment era unul foarte ridicat în Cipru, în special datorită faptului că toate echipele aveau câte 8-9 străini în lot. Viața de acolo a fost una foarte frumoasă, relaxantă, exact pe gustul meu. În fiecare zi eram pe plajă sau plecat alături de familie, să vizităm diferite locuri. Trebuie ținut cont de faptul ca în două ore ajungeai cu mașina dintr-o parte în alta a insulei.
În 2012 te-ai întors definitiv în România. Ai jucat la Mediaș, Cluj, din nou Oradea și Steaua. Echipe la care ai avut medii importante de minute, dar și roluri bine definite. Unde te-ai simțit cel mai bine?
M-am simțit bine în toate locurile în care am evoluat. La Mediaș am câștigat al doilea trofeu din carieră. La Cluj, chiar dacă nu a fost un sezon reușit, consider că m-am pregătit pentru perioada ce avea să urmeze. M-am întors la Oradea, loc care are legătură cu începuturile mele în baschetul la nivel de seniori. Acolo am obținut cele două trofee de campion. Steaua este echipa care mi-a întins o mână de ajutor într-o perioadă în care noi, “veteranii”, eram dați la o parte din cauza unei noi reguli. Pe această cale, țin să îi mulțumesc domnului președinte Dragoș Barbu pentru încrederea oferită în toată această perioadă.
Ai deja o carieră lungă în baschet și ai lucrat cu mulți antrenori. Care dintre ei a avut cea mai importantă influență asupra ta? Cu care dintre ei ți-ai dori să lucrezi din nou?
Îmi este greu să enumăr câțiva din antrenorii cu care am lucrat deoarece toți au avut, într-un fel sau altul, un impact asupra carierei mele.
Cum a fost să joci la EuroBasket? Cum te simți știind că ai rămas în istoria competiției prin acel triple-double?
A fost nemaipomenit, o experiență pe care o voi purta cu mine toată viața. Sincer, ca sportiv de performanță mi-aș fi dorit să ma calific pe teren la un astfel de eveniment. Țin să mulțumesc Federației Române de Baschet pentru efortul depus în organizarea acelei grupe și pentru șansa oferită de a evolua împotriva celor mai buni jucători.
Mă bucur foarte mult pentru această reușită doar din simplul fapt că este o dovadă clară că munca, eforturile și sacrificiile pe care le-am depus până în acea zi mi-au fost răsplătite. A fost o zi specială, cu un vibe aparte. Îmi aduc aminte că la pauza meciului aveam 4 puncte, 4 pase decisive și 4 recuperări, iar în vestiar l-am atenționat pe Vlad (Moldoveanu) că voi face un triple-double. Bineînțeles că el s-a uitat la mine zâmbindu-mi, iar din asta am simțit că ceva frumos se va întâmpla. Nu aveam nici cea mai mică idee cine sau când mai reușise așa ceva la EuroBasket. La interviul de după meci mi-au fost prezentate toate detaliile. Vreau să le mulțumesc colegilor, staff-ului tehnic, medical și bineînțeles lui Dragan și Marko pentru tot. Fără ei nu aș fi reușit așa ceva.
Ce părere ai despre Liga Națională/Divizia A, competiție în care joci din 2005, cu întreruperile despre care am discutat mai devreme?
Sunt de parere că este o ligă bună, constantă, în special în ultimile 2-3 sezoane și asta pentru că nu s-au mai schimbat regulile, cum era în trecut.
Dacă ar fi să alcătuiești un cinci ideal cu jucătorii pe care i-ai întâlnit în Liga Națională pe cine ai include?
PG: Paul Helcioiu
SG: Mike Jones
SF: Hristo Nikolov
PF: Theron Smith
C: Virgil Căruțașu
Îți dorești să continui să joci? Până la ce vârstă crezi că poți evolua, fiind unul dintre puținii jucători români peste 30 ani care activează în prezent în prima grupă valorică a LNBM?
Da, îmi doresc să mai joc cât timp îmi face plăcere și mai există acea emoție pe care am simțit-o încă din copilărie. Sincer, nu pot descrie cât înseamnă asta pentru mine.
Ești un jucător care și-a asumat experințe în afara țării. Ai ieșit din zona de confort, dar în același timp faci parte dintr-o generație ce nu a avut nevoie de reguli protective pentru a avea succes. Ce părere ai despre regula U23?
Regula U23 este un subiect sensibil deoarece mulți au fost afectați atât într-un mod negativ, cât și într-unul pozitiv. Personal, cred că tu ai spus-o cel mai bine , “ai ieșit din zona de confort”. Din punctul meu de vedere, progresul apare atunci când îți părăsești acea zonă de confort. Acest lucru, din păcate, nu se întâmplă atunci când un jucător are parte de beneficii gratuite. Indiferent de situație, vom vedea în câțiva ani dacă a fost sau nu bună această regulă, dacă se va forma o echipă națională mai competitivă decât cele precedente.
Se vorbește mult și despre străini, despre numărul mare de astfel de jucători din România. Tu ce părere ai despre acest subiect?
Da, este un subiect care se discută de foarte mult timp. Personal, sunt foarte fericit că am luat parte la toate schimbările posibile pe care le-a suferit această ligă. Am înțeles că doar prin muncă serioasă totul va fi bine. Am prins regula cu 4-5-6 străini, cu sau fără regulă de român pe teren. Cert este că întotdeauna va fi cineva nemulțumit, iar în acest caz consider că mai mult decât să discutăm despre numărul de străini, ar trebui să discutăm serios despre cum putem ajuta jucătorul român să se dezvolte în așa fel încât să nu aibă nevoie de reguli. Doar în acest fel cred că vor apărea și modificări la numărul de străini permis într-o echipă.
După atâția ani în acest domeniu și venind dintr-o familie în care baschetul înseamnă atât de mult, îți dorești ca și copiii tăi să facă același lucru?
Nu cred că există sportiv de performanță care să nu își dorească ca ai săi copii să îi calce pe urme, ba chiar să îl depășească. Personal, eu procedez la fel cum au făcut-o și părinții cu mine. Îi încurajez să încerce tot ce își doresc, iar când vor găsi ceva pe placul lor îi voi susține necondiționat.
Te-ai gândit ce vei face după încheierea activității de jucător?
Încă de la începutul carierei mele m-am gândit la ce mi-aș dori să fac după ce termin acest episod în baschet. Întotdeauna am spus că după 15-20 ani de baschet, drumuri, cantonamente, zile departe de familie, nu am să mai fac asta și din postura de antrenor. Ideea de a-mi deschide un restaurant cu specific brazilian mi-a surâs după o experiență trăită în America. Totul s-a schimbat acum 2-3 ani, când am început să lucrez pe timpul verii pe partea de individualizare, cu un grup de băieți. Așa mi-am dat seama că îmi place să antrenez. Cel mai mult îmi surâde ideea de a da ceva înapoi baschetului, implicit generațiilor ce vin din urmă. De aceea am decis să mă înscriu la școala de antrenori și la diferite alte cursuri de perfecționare.
Cum gestionezi situația actuală, când activitatea sportivă este oprită complet?
Așa cum știm cu toții deja, situația actuală este una foarte specială. Eu am ales să văd partea pozitiva din ea. Aici mă refer la faptul că recuperez timpul pierdut față de familie din cauza deplasărilor, cantonamentelor și a antrenamentelor zilnice. Din punct de vedere sportiv nu pot să zic că am fost foarte afectat ținând cont ca eu eram în perioada de recuperare după operația suferită la umăr. Cât timp nu au fost restrictii, am continuat să merg la Physyio Medical Center pentru a lucra alături de Claudiu Ilina, căruia țin să îi mulțumesc pentru tot. Ulterior, după ce restricțiile au devenit din ce în ce mai aspre, am ales să continui recuperarea acasă, ba chiar am început și un program de menținere a condiției fizice, pe care îl susțin online alături de colegi și baieții cu care lucrez pe timpul verii.
Sursă foto: Alina Cojocaru, Roby Boros, Steaua Baschet
